Furtuna Babet a provocat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, inundaţii importante şi pagube materiale în oraşele de coastă din Danemarca şi a lăsat fără electricitate până la 20.000 de locuinţe din Norvegia. De asemenea, furtuna a lovit Marea Britanie încă de vineri, provocând moartea a trei persoane, dintre care două în nord-estul Scoţiei, care a fost deosebit de afectată.
În Danemarca, Babet a declanşat o creştere bruscă a nivelului apelor în oraşele din sudul ţării, inundând parterul locuinţelor rămase fără curent electric timp de mai multe ore, informează AFP.
Nivelul apei a depăşit cu peste doi metri nivelul normal în oraşe precum Aabenraa, Haderslev, Sanderborg, Hesnaes, Fynshav, Faaborg şi Assensson, niveluri care, în mod normal, sunt atinse doar o dată la o sută de ani, potrivit serviciului meteorologic DMI.
"Trebuie să evacuăm cantităţi mari de apă din oraşe, în special în sudul Jutland", a declarat Martin Vendelbo, de la agenţia daneză de gestionare a situaţiilor de urgenţă pentru agenţia Ritzau.
În portul Rodvig (provincia Zealand), mai multe bărci de pescuit au eşuat sau erau în curs de scufundare, potrivit unor fotografii din presa daneză.
În Norvegia, la primele ore ale dimineţii, până la 20.000 de locuitori erau lipsiţi de energie electrică în sudul ţării, dar situaţia se îmbunătăţeşte, potrivit agenţiei norvegiene de presă NTB. Acoperişuri au fost smulse de pe clădiri, iar copaci şi stâlpi au fost doborâţi de vântul puternic.
Scoţia încă se recupera după pagubele provocate vineri de Babet. Unele orașe au fost „îngropate” de spuma de mare.
Pe X, prim-ministrul scoţian Humza Yousaf a cerut populaţiei să dea dovadă de prudenţă, având în vedere alerta roşie în vigoare în regiunea de coastă Angus şi în unele părţi din Aberdeenshire.
"A fost o noapte destul de liniştită, iar numărul de incidente de rezolvat a fost scăzut", a declarat directorul executiv al Consiliului Aberdeenshire (nord-vestul Scoţiei), Jim Savege, pentru BBC Breakfast.
Până dimineaţă, aproape toate cele 33.000 de locuinţe fără curent electric din Scoţia fuseseră reconectate la reţea, potrivit Scottish and Southern Electricity Networks (SSEN).
Aeroportul Leeds Bradford din nordul Angliei, care a fost închis vineri după ce un avion a ieşit de pe pistă din cauza vântului puternic, urma să se redeschidă sâmbătă după-amiază.
Într-o intervenţie la BBC One sâmbătă dimineaţa, deputatul laburist Toby Perkins a declarat că aproximativ 400 de case din circumscripţia sa din Chesterfield, în centrul Angliei, au fost inundate şi că mulţi oameni nu au acum "nicio idee unde vor putea locui".