Festivalul PROPATRIA 2023 continuă în octombrie în 6 țări europene, după deschiderea de succes de la Roma

Festivalul PROPATRIA 2023 continuă în octombrie în 6 țări europene, după deschiderea de succes de la Roma
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Festivalul Internațional PROPATRIA a început, pe 1 octombrie, la Roma, în Piazza di Spagna, cu un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, care a adunat mii de români și italieni în centrul capitalei Italiei. Pe 4 octombrie, Daniel Jinga, directorul Operei Naționale București, a dirijat, tot la Roma, Orchestra de Cameră a Conservatorului ”Accadmia Santa Cecilia”, de asemenea, cu mare succes, concertul aducând sute de români din diaspora în Sala Accademica a Conservatorului. 

Duminică, 8 octombrie, festivalul va ajunge în Republica Moldova, în Sala cu Orgă de la Chișinău cu spectacolul de muzică și poezie “Aplauze pentru poet…pe scenă”, cu actrița Rodica Mandache, actorul Eduard Păuna și pianistul Cătălin Răducanu. 

Festivalul Internațional PROPATRIA continuă până pe 30 octombrie și duce artiști români din toate colțurile lumii în comunități din diaspora din Italia, Germania, Israel, Franța, Republica Moldova, festivalul încheindu-se în România. 

ADVERTISING

Pe 12 octombrie evenimentul ajunge la Berlin, la sediul Ambasadei României în Germania, cu concertul susținut de pianistul Cristian Niculescu și de violoncelistul Radu Nagy.  

Va urma Parisul, pe 13 octombrie, cu concertul realizat în colaborare cu Concursul Internațional de Canto George Enescu de la Paris, susținut de violonista Irina Mureșanu (SUA)  și pianista Dana Ciocârlie (Franța).   

Pe 19 și 21 octombrie, vor avea loc două concerte, unul susținut de soprana Rodica Vică  (Austria) și de pianista Mara Dobrescu (Franța), director artistic al festivalului, urmat de recitalul de pian al Adelei Liculescu (Austria) la sediul Ambasadei României în Italia. 

Festivalul va continua în Israel cu recitalul de pian al pianistului Michael Abramovich (Germania), la Conservatorul din Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni din limba română. 

ADVERTISING

Festivalul Internațional PROPATRIA se va încheia în România, pe 30 octombrie, cu Gala Extraordinară de Operă PROPATRIA 13, care va avea loc pe scena Operei Naționale București, avându-i ca solişti pe soprana Letiția Vițelaru (Italia) şi baritonul Sorin Coliban (Austria), acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral.

Un important reper cultural, festival cu vocație internațională, pentru a doua oară în afara granițelor Italiei, acolo unde s-a născut, Festivalul PROPATRIA va premia excelența românească în toate țările în care va ajunge, aducând în atenția atât a publicului cât și a românilor de pretutindeni, tinerele valori românești în curs de afirmare oferind concerte şi spectacole remarcabile publicului din Italia, Germania, Israel, Franța, Republica Moldova și România.

Proiectul este realizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma, sub direcția artistică a Marei Dobrescu, cunoscută pianistă de origine română stabilită în Franța,  în parteneriat și cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, Ambasada Republicii Moldova în România, Ambasada Republicii Italiene în România, Ambasada României în Republica Franceză, Ambasada României în Germania, Ambasada României în Israel, Ambasada României în Republica Moldova,  în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, ICR București, ICR Paris, ICR Tel-Aviv, ICR Chișinău, Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, Opera Națională București, Comune di Roma, Concursul Internațional de Canto George Enescu de la Paris, Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul National de Muzica George Enescu, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Asociația PropatriaVOX din Focșani, Hubart Agency, Asociația Pro Contemporania,  International Music Competition for Youth “Dinu Lipatti”, Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. 

ADVERTISING

Parteneri media: 

Italia: ASKANEWS, Abitare a Roma, B in Rome, Giornale Diplomatico, Roma a piedi, Romeing, PiuCulture, Italia a piedi. 

Naționali: Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Iasi, TVR Iasi, Trinitas Tv, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Itsy Bitsy Radio, AGERPRES, Spotmedia, Basilica.ro, PressOne, Zile și Nopți, Fest.ro, Revista Leviathan și Connect Arts.

București:Revista Femeia, Revista Tango – Marea Dragoste, SensoTV, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Verbs describe us, Literomania, Jurnalul Bucureștiului, Iqads, Catchy, InOras.ro, AgentiadeCarte.ro, PRwave, Onlinegallery.ro, Bucharest Cultural Events, Ediția de Dimineață, Jurnalul de Afaceri, Bucureștii vechi și noi, 4arte.ro, Bună dimineața București, Republika Kritica, Autentici.info, București City News, România Pozitivă, Jurnal de București, iTour, Femei în tendințe, Bună Ziua Iași și Ceașca de Cultură.

 Detalii pe: www.propatriavox.it 

 Președinte: Mioara Moraru

Despre Festivalul Internațional PROPATRIA:

Festivalul s-a născut în anul 2011 cu scopul de a identifica, valoriza și sprijini excelența în rândul românilor rezidenți în Italia și în general în străinătate. Având un caracter multidisciplinar, rolul său este acela de a evidenția excelența pe care o realizează tinerii români stabiliți în străinătate.  Cu timpul a devenit un proiect destinat promovării imaginii României și a elitelor românești în afara granițelor. Prin tematicile abordate și de asemenea, prin intermediul numelor importante care de-a lungul timpului au urcat pe scenă sau au colaborat, festivalul s-a aflat permanent în rândul evenimentelor de înaltă ținută artistică realizate în peninsulă, scopul fiind acela de a deschide prin artă, granițele diversităților culturale și de a construi punți interculturale de comunicare. 

Festivalul Internațional PROPATRIA a găzduit în cei 12 ani de viață peste 70 de evenimente, concerte de muzică clasică, expoziții, prezentări de film, teatru și a premiat în Gala premiilor de excelență peste 300 de tineri din toată lumea precum și mari personalități culturale sau sportive. Participarea tinerilor din mai multe ţări reprezentative pentru diaspora românească a condus la o mai bună cunoaștere a României culturale în țările de reședință ale acestora, o apreciere în continuă creștere a valorilor culturale ale poporului român și respectiv reconsiderarea și prețuirea la adevărata lor valoare a românilor de pretutindeni și a țării lor de origine. Acest proiect a devenit de-a lungul timpului un instrument de valorizare a excelenței românești de peste hotare și de consolidare a diasporei românești.