CFR Cluj, felicitată pentru un transfer făcut: "E bun, chiar foarte bun"

CFR Cluj, felicitată pentru un transfer făcut: "E bun, chiar foarte bun"

CFR Cluj a fost felicitată pentru transferul lui Răzvan Sava (21 de ani), portarul adus în locul lui Simone Scuffet, plecat în Serie A.

Unul dintre cei mai buni și mai constanți jucători ai CFR-ului de la începutul sezonului, Răzvan Sava i-a luat ochii lui Mihai Stoica. Rivalul din Superligă al echipei din Gruia a rostit cuvinte de laudă despre portarul sosit din Italia.

Stoica a lăudat prestațiile lui Răzvan Sava, dar și pe omul care l-a adus la CFR Cluj.

"În afară de faptul că are un fizic… Chiar fizic… El e şi bun în poartă. Poate că toată lumea se aştepta să fie o scădere în poarta CFR-ului după plecarea lui Scuffet, care a fost foarte, foarte bun, anul trecut.

ADVERTISING

Şi nu e aşa. Sava e cel puţin la acelaşi nivel cu Scuffet, şi fizic, şi la nivelul prestaţiilor. Iar acum, la acest meci, a apărat foarte bine. E bun Sava, chiar e foarte bun, avem portari.

Răzvan Zamfir este un foarte bun scouter, el l-a adus pe Sava. Nu prea îl ştie lumea pe Zamfir, dar el chiar ştie fotbal" , a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

Răzvan Sava a fost titular în toate meciurile, din toate competițiile, până în acest moment la CFR Cluj: a strâns 12 partide, 3 fără gol primit.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!