Percheziții de amploare la un grup infracțional care aducea deșeuri ilegale în țară. Peste 1.500 de tone au intrat deja

Percheziții de amploare la un grup infracțional care aducea deșeuri ilegale în țară. Peste 1.500 de tone au intrat deja
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Percheziții de amploare au loc duminică dimineața, în 44 de locații din 5 județe, într-un dosar privid constituirea unui grup infracțional organizat specializat în aducerea ilegală în țară de deșeuri din țări UE. Este vorba de transportul și introducerea în țară a peste 1.500 de tone de deșeuri care nu puteau fi reciclate. Circa 40 de persoane vor fi aduse la DIICOT Timişoara pentru a fi audiate.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2021, în zona de vest a ţării (judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara) precum şi în municipiul Bucureşti, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în introducerea fără drept în ţară de deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale.

ADVERTISING

Sursa citată arată că deşi, potrivit OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului "Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă", sub pretextul efectuării unor operaţiuni de valorificare sau reciclare, membrii grupului infracţional, pe fiecare palier sau nivel de execuţie, au acţionat pentru introducerea ilegală în ţară a deşeurilor, punând astfel în pericol sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător.

"Aceştia au profitat şi de faptul că în România preţul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tona), este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană urmărind astfel să obţină în mod facil câştiguri financiare importante", menţionează DIICOT.

ADVERTISING

Pe primul palier al grupului s-au aflat intermediarii sau brokerii de deşeuri, care s-au ocupat de importuri de deşeuri, disimulate ca făcând parte din categoria celor care pot fi supuse reciclării sau valorificării. Importurile s-au efectuat de la societăţi comerciale din mai multe ţări europene, iar disimularea s-a realizat şi prin falsificarea documentelor însoţitoare în care s-au făcut menţiuni nereale în sensul că materialele transportate fac parte din categoria celor care pot fi supuse recuperării sau reciclării.

Cel de al doilea palier al grupului infracţional a fost reprezentat de transportatori români, care s-au deplasat la sediile sau punctele de lucru ale firmelor comunitare, de regulă în Italia, unde au procedat la încărcarea deşeurilor în vederea reciclării sau recuperării în ţară. Actele de transport şi documentele însoţitoare au fost întocmite cu menţiuni nereale, potrivit cărora deşeurile încărcate vor fi supuse operaţiunilor de valorificare sau recuperare.

ADVERTISING

"Pentru a reduce cheltuielile cu procesarea deşeurilor, cei mai mulţi operatori comunitari au procedat la colectarea nediferenţiată (pe categorii) a deşeurilor şi încărcarea mijloacelor de transport ale transportatorilor români cu deşeuri care nu puteau face obiectul recuperării sau reciclării sau cu deşeuri municipale, fapt interzis de normele europene precum şi de legislaţia naţională", mai arată DIICOT.

Pe cel de-al treilea palier al grupării s-au aflat administratorii şi societăţile care au ca obiect de activitate valorificarea sau reciclarea deşeurilor.

DIICOT precizează că membrii grupului infracţional organizat au acţionat pentru a ascunde trasabilitatea deşeurilor prin atestarea nereală în documentul informativ însoţitor pentru transporturile de deşeuri, a instalaţiei de reciclare sau recuperare şi a operaţiunii de recuperare la care urma să fie supus deşeul.

De asemenea, în unele situaţii, deşi încărcătura era formată din deşeuri, transportatorii cu sprijinul intermediarilor au atestat în mod nereal în documentele însoţitoare că transportă materie primă, astfel că s-au prezentat la intrarea în ţară, în punctele de trecere a frontierei în care nu activau funcţionarii de mediu.

După introducerea nelegală în ţară a deşeurilor, membrii grupului infracţional au acţionat pentru ştergerea urmelor infracţiunii de contrabandă calificată, procedând la influenţarea trasabilităţii pentru a ascunde provenienţa deşeurilor şi la transportarea lor la diferite societăţi care deţineau instalaţii de reciclare sau recuperare.

DIICOT menţionează că, pe parcursul activităţii de urmărire penală, au fost depistate 57 de astfel de transporturi, însumând cantitatea de peste 1.500 de tone de deşeuri. Pentru alte transporturi depistate la intrarea în ţară, nu a fost permis accesul pe teritoriul României.

"Pentru a reduce riscul de a fi descoperiţi de organele de control, transportatorii au acţionat numai la finele săptămânii şi de regulă noaptea, încercat să profite de oboseala acumulată de cei care efectuează controalele şi de faptul că în acele intervale orare funcţionarii de mediu lipsesc din punctele de trecere a frontierei, urmând să fie sesizaţi de poliţiştii de frontieră în cazul unor bănuieli cu privire la neconformitatea transporturilor", indică DIICOT.

La sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara vor fi conduse un număr de aproximativ 40 persoane, în vederea audierii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇