Simona Halep cere despăgubiri după suspendarea de 4 ani: "I-am dat în judecată"

Simona Halep cere despăgubiri după suspendarea de 4 ani: "I-am dat în judecată"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep trece la fapte după ce a fost suspendată timp de 4 ani pentru dopaj.

Sportiva noastră a decis să dea în judecată firma de suplimente Schinoussa Superfood și cere despăgubiri.

Conform datelor din dosar, suplimentele luate de Simona ar fi fost contaminate, iar sportiva noastră a fost suspendată din acest motiv.

„Am dat în judecată compania canadiană cu mai bine de o lună și jumătate în urmă. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubire, el nu va avea decât o influență civilă, nu poate să aibă niciun un fel de influență în dosarul sportiv”, a spus avocatul Simonei Halep, Bogdan Stoica la Euronews, citat de Gsp.ro.

ADVERTISING

De asemenea, Bogdan Stoica a explicat și motivul pentru care Simona a omis inițial să declare acest supliment.

"Simona a făcut peste 200 de teste, nu treci ce mănânci, treci de obicei lucrurile care au un caracter medical, care se dau cu prescripție sau lucrurile de genul acesta. Pur și simplu a uitat , mai ales în condițiile în care venirea acestor suplimente și debutul administrării lor a fost cu o zi înainte de aceste teste.

Trebuie să înțelegem că faptul că nu a menționat aceste suplimente nu are niciun fel de însemnătate juridică, nici măcar experții ITIA nu au contestat vreo clipă că suplimentele au ajuns la New York. Lucrurile acestea sunt acceptate, a fost o scăpare", a precizat Stoica.

ADVERTISING

Simona Halep are de suferit și din punct de vedere financiar după ce a fost suspendată timp de 4 ani pentru dopaj.

Sport Resolutions a decis ca Simona Halep să returneze toți banii câștigați în intervalul 29 august 2022 – 7 octombrie 2022.

Astfel, Simona va trebui să returneze 80 de mii de euro, sumă câștigată pentru prezența în turul 1 la US Open.

Simona rămâne însă cu cea mai mare problemă: Suspendarea de 4 ani, care îi încheie practic cariera.

Sportiva noastră a decis să atace pedeapsa la TAS, însă va mai dura ceva până va avea un verdict.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!