Ianis Hagi a fost iritat de o declarație făcută de Mihai Stoichiță despre el.
După victoria din meciul cu Kosovo, Ianis i-a reproșat public lui Mihai Stoichiță faptul că a spus despre el că nu este complet refăcut după accidentare.
"Au trecut 9 luni de la accidentarea mea, am văzut că și nea Stoichiță a spus că încă îmi revin după accidentare, dar e total neadevărat. Îl respect foarte mult pe Mihai Stoichiță, face parte din familia noastră, familia naționalei, ar trebui să cunoască chestiile astea. Accidentarea a fost acum 10 luni, dar acum sunt pregătit, am jucat 9 meciuri în ultimele două luni!
Fizic, mă simt nemaipomenit, statisticile mele sunt foarte bune, mai bune decât cele de dinainte de accidentare. Chiar nu mai vreau să discut despre această accidentare, care face parte din trecut”, a spus Ianis Hagi, la DigiSport.
Amintim că România a învins Kosovo cu 2-0 după golurile marcate de Nicolae Stanciu și Valentin Mihăilă.
După acest rezultat, România ocupă locul 2 în grupa I, cu 12 puncte, în timp ce Elveția e pe primul loc, cu 14 puncte. Israel este pe 3, cu 11 puncte.
Următoarele meciuri sunt programate pe 12 și 15 octombrie. România joacă pe teren neutru la Budapesta cu Belarus și acasă cu Andorra. Israel joacă acasă cu Elveția și în deplasare în Kosovo.