Protest în Piața Victoriei, duminică, pentru tânăra care a murit în spital la Botoșani, după ce a fost lăsată să agonizeze 7 ore

Protest în Piața Victoriei, duminică, pentru tânăra care a murit în spital la Botoșani, după ce a fost lăsată să agonizeze 7 ore
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O manifestaţie este programată, duminică seară, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, fiind aşteptate să participe persoanele revoltate de moartea tinerei însărcinate care nu a primit, timp de şapte ore, îngrijiri medicale, la Maternitatea din Botoşani. La acţiuni va participa şi familia tinerei.

”Bucureştenii revoltaţi de moartea Alexandrei Ivanov, alături de Asociaţia Mame pentru Mame, protestează duminică, 27 august, începând cu ora 17:00, în Piaţa Victoriei, cu participarea membrilor familiei Alexandrei.

Prin protestul nostru dorim să comunicăm Guvernului României şi Ministerului Sănătăţii că violenţa obstetricală şi neglijenţa criminală cu care sunt întâmpinate femeile, în prea multe din cabinetele, spitalele şi maternităţile României, sunt intolerabile.

ADVERTISING

Protestăm pentru Alexandra şi pentru toate femeile care care merg la medic să fie îngrijite, dar sfârşesc prin a naşte pe trotuar în faţa spitalului tratate, care caută să fie salvate şi sfârşesc prin a fi ignorate şi mor, batjocorite şi chinuite, sacrificate pe altarul procedurilor strâmbe sau de lipsa protocoalelor”, au transmis organizatorii.

Potrivit acestora, femeile, gravidele şi mamele României au nevoie să fie protejate de ”putregaiul cronic din spitale şi maternităţi”.

”Avem solicitări clare, cu subiect şi predicat, modelate după exemple de bune practici dovedite. Cerem imperativ ca politicienii din România să impună schimbările necesare de sistem, să nu mai interfereze cu sistemul sanitar şi să lase profesioniştii care au compasul moral intact să îşi facă treaba”, au adăugat aceştia.

ADVERTISING

Astfel, protestatarii solicită:

  • transparenţă totală în legătură cu ancheta de la Botoşani;
  • asigurarea unui sistem funcţional de avertizare de interes public, care să protejeze avertizorii din interiorul instituţiilor de sănătate şi, astfel, să faciliteze sesizarea neregulilor;
  • includerea în planul obligatoriu anual de Educaţie Medicală Continua (EMC) pentru cadrele medicale a unei ponderi de 20% care poate fi obţinută exclusiv prin participarea la cursuri despre relaţia şi comunicarea cu pacienţii, colaborarea în echipa medicală şi îngrijirea centrată pe pacient;
  • introducerea unei linii telefonice verzi 24/7 pentru sesizarea abuzurilor asupra femeilor în maternităţi (Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Familiei şi Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse) care să pună în mişcare o procedură rapidă de intervenţie;
  • introducerea la nivel naţional a chestionarului de feedback după interacţiunea cu un spital, cu întrebări referitoare şi la calitatea actului medical şi introducerea rezultatelor acestui chestionar în procedura de acreditare a spitalelor. 
  • garantarea dreptului legal la însoţitor pentru gravide, gravide în travaliu, fără afectarea actului medical;
  • actualizarea protocoalelor de urgenţă pentru gravide sau femei care acuză dureri pelvine;
  • retragerea autorizărilor pentru spitalele care nu au suficient personal pentru a oferi servicii medicale de calitate şi reducerea numărului de gărzi/medic;
  • pedepsirea exemplară a discriminării instituţionale în spitale pe baza de criterii cum ar fi sărăcia, etnia, religia etc.;
  • introducerea moaşei în normativul de personal şi deschiderea de posturi pentru moaşe cu studii universitare;
  • asigurarea dreptului femeilor la îngrijirea bazată pe moaşă, în sistem public prin decontarea serviciilor medicale furnizate de moaşe în comunităţi, în cabinete şi în spitale, respectând autonomia profesiei şi întregul scop al practicii; iniţierea unei campanii publice de conştientizare şi combatere a violenţei obstetricale din cabinetele, spitalele şi maternităţile României, aşa cum a fost ea definită în rezoluţia din 2019 a plenului Parlamentului European.
ADVERTISING

”Fenomenul violenţei obstetricale a fost neglijat prea mult timp, producând suferinţe majore şi victime în rândul gravidelor, mamelor, copiilor şi familiilor din România. Ignorarea, timp de 7 ore, a agoniei Alexandrei şi a patologiei grave pentru care se internase reprezintă o formă de violenţă obstetricală ce nu mai trebuie să se repete vreodată. Studiile cele mai recente arată că până la una din fiecare 3 femei sunt supuse violenţei obstetricale în timpul naşterii”, au subliniat organizatorii.

Protestul este organizat de grupul civic ”Împreună pentru Mame – NU AM AER”, creat spontan ca reacţie la moartea Alexandrei Ivanov, şi de Asociaţia Mame pentru Mame, precum şi cu sprijinul Centrului Filia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇