Brăila: Un copil de 3 ani a fost accidentat mortal de o femeie care conducea drogată

Brăila: Un copil de 3 ani a fost accidentat mortal de o femeie care conducea drogată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un copil de 3 ani a murit, sâmbătă seara, accidentat pe o stradă din Brăila de o femeie în vârstă de 38 de ani, care consumase droguri.

Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Cărămidari din municipiul Brăila a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cărămidari, dinspre strada Bistriței către strada Avram Iancu, a surprins și accidentat un copil, în vârstă de 3 ani, din Brăila.

ADVERTISING

În urma accidentului, un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale minorului, însă acesta a decedat.

Copilul urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Aceasta a fost testată și cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul unei substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital.

Polițiștii au întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇