De la criza COVID, care a stricat vacanțele a sute de milioane de persoane, omenirea a învățat un lucru extrem de important și anume acela că întotdeauna trebuie să pui neprevăzutul în față și să te asiguri înainte de a pleca într-o călătorie. Și, dincolo de situațiile în care ți se anulează avionul sau ți se pierd bagajele, problemele de sănătate apărute instant, pot genera cheltuieli imense, mai ales dacă ai nevoie de internare sau intervenții chirurgicale într-o altă țară.
Și cum perioada concediilor este în toi, vă prezentăm mai jos de ce trebuie să-ți faci întotdeauna o asigurare medicală de călătorie înainte să pleci în vacanță și care sunt situațiile neprevăzute în care se dovedește de un real folos.
O asigurare medicală de călătorie se dovedește a fi extrem de utilă atunci când părăsești țară și apar probleme medicale care necesită tratament sau intervenții. Cazul familiilor cu copii care au nevoie de tratamente de specialitate în spitale din străinătate este cel mai frecvent, în consecință o astfel de asigurare de călătorie va fi exact ceea e ai nevoie. Desigur, polița este valabilă și în cazul adulților, pentru că știm cu toții că neprevăzutul nu ține cont de vârstă. O răceală apărută din senin sau o toxiinfecție alimentară ce necesită tratament de specialitate reprezintă situații în care poți avea nevoie de servicii medicale pe care nu va trebui să le plătești tu, ci vor putea fi decontate prin intermediul asigurării medicale de călătorie.
Polița se alege în funcție de destinația și de preferințele pe care le are fiecare atunci când merge în vacanță. Asigurarea medicală de călătorie standard este cel mai des întâlnită și are și o acoperire mai mare în caz de asistență medicală de urgență, transport medical, spitalizare sau repatriere în cazul unui deces. Prețul unei astfel de asigurări variază în funcție de serviciile medicale acoperite, dar și de țara în care mergeți în vacanță. O asigurare medicală de călătorie mai poate acoperi întârzierea sau întreruperea călătoriei, asigurarea bagajelor sau asigurarea echipamentului sportiv, dacă este cazul.
O situație foarte des întâlnită în ultimii ani a fost anularea călătoriei din cauze legate de COVID, caz în care o asigurare storno a fost soluția cea mai indicată pentru a nu pierde banii. O asigurare de tip storno te poate despăgubi în cazul în care ești obligat să anulezi călătoria din cauze care nu țin de tine (îmbolnăvire gravă, inclusiv COVID, deces, calamități sau devastarea locuinței), însă nu și dacă te răzgândești și nu mai vrei să pleci.
Așadar, este important să ai în vedere aceste aspecte atunci când alegi o asigurare medicală de călătorie pentru a putea fi acoperit în orice situație. Și cel mai indicat pentru a face alegerea care ți se potrivește este să apelezi la un broker de asigurari, care va ști ce pachet de asigurare să aleagă pentru nevoile tale și ale familiei tale.
Leader Team Broker de Asigurări are o experiență de peste 17 ani în acest domeniu, iar specialiștii companiei îți vor oferi cele mai bune opțiuni de asigurare atunci când pleci în concediu. O asigurare medicală de călătorie acoperă problemele de sănătate neprevăzute (consultație și tratament de specialitate), cheltuielile care țin de transportul cu ambulanța spre unul din spitalele din străinătate, conform recomandării medicale, tratamentul dentar care nu suferă amânare (dureri acute sau probleme survenite accidental), care nu pot fi amânate, daca sunt in interesul tratării sau reparării danturii), analize și diagnosticare, spitalizare și supraveghere medicala specializata, precum și repatriere, în cazul în care acest serviciu este necesar.