Primăriile din București toarnă asfalt când plouă. Care sunt riscurile și cine plătește

Primăriile din București toarnă asfalt când plouă. Care sunt riscurile și cine plătește

Legea spune că asfaltul se toarnă doar pe vreme bună. Cu toate astea, pe șantierele deschise de două dintre primăriile de sector, zilele trecute s-a turnat din belșug asfalt pe ploaie. Iată de ce s-a ajuns aici, care sunt riscurile și cine ar plăti, în cazul în care șoselele se crapă.

Politicianul liberal Ciprian Ciucu a postat luni, 15 iunie, imagini cu o asfaltare pe ploaie în Sectorul 6. Lucrările avuseseră loc la finele săptămânii trecute în zona stației Complex Comercial de pe Bulevardul Timișoara.

https://www.facebook.com/ciprian.ciucu/videos/10158784367179203/

De ce s-a lucrat acolo așa? Ca să aflăm l-am întrebat pe primarul social democrat al Sectorului 6, Gabriel Mutu.

Edilul ne-a spus că n-a văzut imaginile postate pe rețelele de socializare și că nici nu ține musai să le vadă înainte să ne răspundă la întrebări.

”Da, într-adevăr, pe Bulevardul Timișoara au loc lucrări. Nu știu cum se numește firma care le face. Noi nu avem societăți ale primăriei care să facă astfel de lucrări. A fost selectată în urma unei proceduri de atribuire de care nu s-a ocupat direct Primăria, ci Administrația Domeniului Public Sector 6 (care e în subordinea primăriei de sector – n.red.).

ADVERTISING

Oricum, ceea ce știu este că noi, când facem recepția, cerem și fișă meteo. Ca să vedem cum a fost vremea când s-a realizat lucrarea și să ne asigurăm că totul a fost bine realizat.

Asfaltul – când iese din stație (unde este preparat - n.red.) – este oricum foarte fierbinte. Și dacă nu plouă tare, apa care cade pe el se evaporă.

Și noi avem acolo garanție de 2 ani pentru lucrări. Dacă asfaltarea se face prost, firma o va face din nou, din banii ei. Primăria nu pierde niciun ban”, a declarat Gabriel Mutu pentru SpotMedia.ro.

La o eventuală reasfaltare ar pierde, însă, cetățeanul care va fi nevoit să circule pe un drum în lucru mai multă vreme decât ar fi normal, doar pentru că un constructor nu și-a făcut cum trebuie treaba.

E o chestiune la care primăria de sector ar trebui să se gândească. Dar nu numai pe teritoriul Sectorului 6 se asfaltează când plouă.

ADVERTISING

Bălți acoperite cu asfalt pe o stradă din Sectorul 3

Mai multe imagini care au circulat pe rețelele de socializare arată că luni, 15 iunie, așa ceva s-a întâmplat și pe teritoriul Sectorului 3, pe Strada Aurel Botea (în apropiere de zona Baba Novac).

În filmări se vede că la lucrări participă o mașină a societății Algorithm Residential SRL, care aparține Primăriei Sectorului 3, condusă de social-democratul Robert Negoiță.

Asfaltare pe ploaie in sectorul 3 - spotmedia.ro

Într-un alt material video se vede cum un utilaj compactează asfaltul peste un șanț plin cu apă.

Cum să asfaltezi un șanț cu apa - spotmedia.ro

În a treia filmare, putem vedea un muncitor care se chinuie să pună cu lopata asfalt într-o baltă. Omul ar fi putut drena respectiva suprafață, ca lucrarea să îi iasă mai bine. Dar asta ar fi însemnat muncă în plus.

Cum să asfaltezi o groapă plină cu apă - spotmedia.ro
ADVERTISING

Doar uitându-ne la o filmare, e imposibil să stabilim dacă s-a ajuns în această situație din cauză că omului i-a fost lene să își pregătească mai bine suprafața de lucru sau din cauză ce vreun șef i-a spus să nu piardă vremea cu așa ceva. Oricum, prea puțin mai contează acum.

Întrebarea este: va rezista acel asfalt? Sau va fi nevoie ca după numai cateva luni să fie spart și înlocuit cu alt covor de asfalt?

Contează mult ce se va întâmpla, mai ales că dacă lucrarea este realizată de societăți edilitare, acestea ar putea plăti eventuale penalizări pentru lucrările de slabă calitate tot din bani publici. Adică din banii noștri.

Ce spun specialiștii despre turnarea asfaltului pe vreme rea

SpotMedia.ro a consultat mai mulți ingineri cu privire la consecințele asfaltării pe ploaie.

Unii dintre ei ne-au spus că, în teorie, așa ceva s-ar putea face cu succes, de vreme ce asfaltul pleacă din stație (unde este preparat – n.red.) la o temperatură de circa 180 de grade Celsius.

Iar pe drum spre șantier se răcește destul de puțin, mai ales acum, că e vară. Așa că ajunge să fie turnat la circa 170 de grade Celsius. Iar la această temperatură, asfaltul are șanse mari să evapore bălțile, dacă acestea nu sunt prea adânci.

În plus, asfaltul e un material poros, care absoarbe apă.

În schimb, muncitorul care încearcă să niveleze carosabilul cu lopata trebuia să dreneze acea baltă, în loc să încerce să o acopere cu asfalt. E o chestiune pe care un constructor ar trebui să o știe și să o facă, fără să i-o ceară cineva.

De fapt, condițiile în care ar trebui să se toarne asfaltul nu sunt stabilite nici de muncitori, nici de șefii de echipă, nici de ingineri si nici de primarii de sector.

Ele sunt descrise într-un set de reguli numite ”normative”, care are putere de lege. În cazul asfaltului, normativul în vigoare datează din noiembrie 2017.

În respectivul document, la articolul 85 se menționează clar: asfaltul se toarnă când nu bate tare vântul și când pe jos e uscat. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite simultan, muncitorii ar trebui să aștepte îmbunătățirea vremii, nu să se apuce de turnat asfalt.

Mai multe detalii a oferit pentru SpotMedia.ro conf. dr. ing. Adrian Burlacu, decanul Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice București.

”În conformitate cu normativele în vigoare, lucrările (de asfaltare -n.red.) se întrerup pe vânt puternic sau ploaie şi se reiau numai după uscarea stratului suport.

Din păcate, există și situații neprevăzute, atunci când, în timpul turnării, începe ploaia.

Mixtura asfaltică se pune în operă la o temperatură ridicată, astfel încât dacă s-ar aștepta ca ploaia să se oprească și stratul suport să se usuce, mixtura s-ar răci și ar deveni inutilizabilă.

În aceste situații, cu acordul beneficiarului, se poate pune în operă doar mixtura care a ajuns deja în șantier sau este deja pe drum, iar acest fapt să se consemneze în registrul de șantier, urmând ca zona respectivă să fie urmărită în timp, iar dacă apar degradări, acestea se vor remedia pe cheltuiala constructorului.

În concluzie, nu este o practică normală (turnarea asfaltului pe timp de ploaie - n.red.) si se poate folosi doar în cazuri excepționale. Însă la noi, de multe ori, excepțiile devin reguli...”, a precizat decanul Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice București pentru SpotMedia.ro.

Rămâne să aflăm, în lunile următoare, cum va evolua starea șoselelor asfaltate pe ploaie în cele două sectoare. Iar dacă asfaltul va ceda, până la urmă, rămâne să vedem și cine își va asuma răspunderea și va plăti pentru asta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇