Suedia crește gradul de alertă teroristă la al doilea cel mai ridicat nivel. MAE a emis o atenționare de călătorie

Suedia crește gradul de alertă teroristă la al doilea cel mai ridicat nivel. MAE a emis o atenționare de călătorie

Suedia a ridicat nivelul alertei teroriste de la 3 la 4, pe o scală de cinci niveluri, anunţă joi Serviciul Siguranţei suedeze (Säpo).

Măsura a fost luată după ce Al-Qaida a îndemnat la comiterea unor atacuri teroriste în Suedia, în urma unor reacţii puternice provocate în străinătate de profanarea Coranului pe teritorioul suedez, relatează AFP.

”Am decis azi să ridic nivelul ameninţării teroriste de la ridicat la critic”, a anunţat într-o conferinţă de presă şefa serviciilor suedeze de informaţii, Charlotte von Essen.

Ameninţarea atentatelor ”va persista mult timp” în Suedia, anunţă ea. Este pentru prima oară din 2016 când Suedia îşi ridică nivelul alertei teroriste.

ADVERTISING

La acea vreme, o decizie în acest sens a fost luată, între altele, deoarece gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) profera cu regularitate ameninţări teroriste la adresa continentului european.

În ultimele luni, situaţia securităţii acestei ţări nordice, de obicei liniştită, s-a degradat în urma profanării unor exemplare ale Coranului pe teritoriul suedez.

La sfârşitul lui iulie, doi bărbaţi au incendiat un exemplar al Coranului în faţa sediului Parlamentului, la Stockholm, repetând un gest pe care l-au făcut în iunie în fața sediului Marii Moschei din capitala suedeză.

Aceste fapte au provocat tensiuni în lumea musulmană, iar Ambasada Suediei la Bagdad, în Irak, a fost incendiată şi repatriată temporar. Ostilitatea exprimată atunci împotriva Suediei a determinat o intensificare a controalelor la frontieră, însă nu ridicarea alertei antiteroriste.

ADVERTISING

MAE a emis o atenționare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie și informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Regatul Suediei că autorităţile suedeze au decis ridicarea nivelului de ameninţare teroristă de la nivelul 3 la nivelul 4.

”Decizia a fost luată pe fondul identificării unor riscuri privind potenţiale atacuri teroriste şi are la bază o evaluare strategică, potrivit căreia ameninţarea va persista pe o perioadă mai lungă de timp”, precizează sursa citată.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Stockholm: +468205674, +468209927, +4684113181.

ADVERTISING

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Suediei: +46736985463.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor web www.yr.no, www.varsom.no/en, www.meteoalarm.org, https://stockholm.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Atac cu cocteil Molotov

Săptămâna trecută, un cocteil Molotov a fost aruncat către Ambasada Suediei la Beirut, în Liban, însă proiectilul nu a explodat. În weekend, gruparea teroristă Al-Qaida a îndemnat la comiterea de atacuri în Suedia.

Mai multe ţări şi-au actualizat sfaturile de călătorie în Suedia. Duminică, diplomaţia Regatului Unit avertiza că atacuri teroriste sunt, în prezent, ”foarte probabile”.

Statele Unite şi-au sfătuit cetăţenii, la 26 iulie, la o ”prudenţă sporită” în Suedia, din cauza riscului ”terorismului”.

Autorităţile suedeze se gândesc la mijloace prin care să limiteze organizarea unor manifestaţii la care se arde Coranul şi care să respecte în acelaţi timp libertatea de exprimare.

Însă majoritatea din Parlament pare, în prezent, ostilă unei astfel de schimbări.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇