Festivalul Enescu în țară: Șase orașe din România vor găzdui concerte din programul Festivalului Internațional George Enescu

Festivalul Enescu în țară: Șase orașe din România vor găzdui concerte din programul Festivalului Internațional George Enescu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spiritul generozității prin muzică va călători în șase orașe din țară cu ocazia ediției din acest an a Festivalului Internațional George Enescu. Concerte și recitaluri din cadrul programului festivalului ce are loc la București vor bucura publicul din Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu, Bacău și Lugoj și le vor da ocazia să asculte muzicieni ai celor mai prestigioase orchestre simfonice și de cameră din întreaga lume.

Cinci concerte și recitaluri extraordinare din programul Festivalului Internațional George Enescu vor ajunge la Cluj-Napoca. Primul concert va avea loc joi, 31 august, în Sala Auditorium Maximum din clădirea Colegiului Academic al Universității Babeș Bolyai, de la ora 19:00. Pe scenă va urca Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, alături de dirijorul Jonathon Heyward și pianistul Andrei Gologan. Programul e compus din lucrări de Doina Rotaru, Benjamin Britten și Dmitri Șostakovici, iar concertul face parte din Seria Orchestrelor Românești din cadrul Festivalului. Al doilea eveniment va avea loc duminică, 3 septembrie de la ora 19:00, în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima. Două câștigătoare ale Concursului Internațional George Enescu 2022, Maria Marica (vioară) și Alexandra Segal (pian) vor susține un recital romantic cu lucrări de Clara și Robert Schumann și Johannes Brahms. Cel de-al treilea eveniment din cadrul Festivalului Internațional George Enescu la Cluj-Napoca are loc vineri, 8 septembrie, de la ora 19:00, în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima. Câștigătorul Concursului Internațional George Enescu 2022 secția violoncel, Benjamin Kruithof, va susține un recital alături de pianista română Daria Ioana Tudor, având în program lucrări de Ludwig van Beethoven, Benjamin Britten și Franz Schubert. Sâmbătă 9 septembrie, de la ora 19:00, în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima, publicul va avea ocazia să îl întâlnească pe unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți la mandolină din lume, israelianul Avi Avital, ce vine la Cluj-Napoca alături de pianistul Omar Klein. Cei doi au pregătit un program cu compoziții proprii, lucrări de Johann Sebastian Bach dar și momente de improvizație. Concertul care încheie seria evenimentelor de la Cluj-Napoca are loc pe 10 septembrie 2023, de la ora 19:00 și îl va avea ca protagonist pe violonistul francez David Grimal, care va prezenta lucrări solo din repertoriul internațional de vioară. Cele patru concerte de la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima sunt organizate de Asociația Play.

ADVERTISING

Publicul din Iași va avea ocazia să participe la unul dintre concertele programate și în București în Seria Orchestrelor Românești din cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Vineri, 15 septembrie de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, Orchestra Filarmonicii Moldova va concerta sub bagheta dirijorului sud-coreean Hankyeol Yoon, recent distins cu premiul Karajan pentru tineri dirijori, și va fi acompaniată de pianistul Florian Mitrea în calitate de solist. În program vor fi lucrări ale compozitorilor Viorel Munteanu (Simfonia a II-a), Sergei Prokofiev (Concertul nr. 1 în re bemol major pentru pian și orchestră op. 10), Isidora Žebeljan (Hum away, strings) și Béla Bartók (Suita Mandarinul miraculos).

Festivalul Internațional George Enescu ajunge și la Bacău, la Filarmonica Mihai Jora,  vineri, 22 septembrie, de la ora 18:30. Publicul va avea ocazia să asculte unul dintre concertele prezentate în Festival în cadrul Seriei Orchestrelor Românești, cel al Orchestrei Filarmonicii Mihail Jora. Orchestra va fi condusă de dirijorul Alan Buribayev iar solist va fi violoncelistul Ștefan Cazacu, laureat al Concursului Internațional George Enescu, ediția a 17-a. În program vor fi lucrarea „Lumina Sunetului Centenar” de Ulpiu Vlad, Concertul pentru orchestră Sz. 116 de Béla Bartók și în primă audiție românească Concertul pentru violoncel și orchestră al compozitorului și dirijorului finlandez Esa-Pekka Salonen.

Unul dintre concertele din Seria de concerte pentru familii şi copii ajunge și la Lugoj, joi 7 septembrie de la ora 19:00, pe scena Teatrului Municipal Traian Grozăvescu. ”Pinocchio… with „strings” attached” va fi concertul interpretat de Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Gabriel Bebeșelea, cu muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu în rol de prezentator și Ioana Mărcoiu narator. Muzicienii de pe scenă vor da viață primei părți din celebra lucrare Eine Kleine Nachtmusik de Wolfgang Amadeus Mozart, urmată de Dansurile populare românești de Béla Bartók, într-un aranjament pentru clarinet și orchestră de coarde de Alin Chelărescu.Solist va fi cel mai tânăr membru al Orchestrei Române de Tineret, clarinetistul Petru Pane. A treia lucrare din program va fi „Aventurile lui Pinocchio în Funland” de Michael Gandolfi. Concertul este organizat de Asociația Scena Muzicală.

ADVERTISING

Patru concerte vor duce spiritul Festivalul Internațional George Enescu la Sibiu, pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu. Primul dintre ele are loc sâmbătă, 9 septembrie de la ora 19:00, când muzicienii Orchestrei de Cameră Franz Liszt alături de pianistul Pierre-Laurent Aimard vor interpreta Octetul pentru coarde în do major op. 7 de George Enescu, „Ramificații” de György Ligeti și Concertul nr. 3 în mi major pentru pian și orchestră de Bella Bartók. Al doilea eveniment ce va avea loc la Sibiu are loc duminică 10 septembrie, de la ora 19:00, un recital în care Avi Avital (mandolină) și Omar Klein (pian) vor interpreta compoziții proprii, lucrări de Johann Sebastian Bach dar și momente de improvizație. Următorul concert va fi cel al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu, joi 14 septembrie de la ora 19:00. Orchestra va fi dirijată de Roderick Cox, cu violonista Ioana Cristina Goicea în rol de solistă. În program sunt lucrări de György Ligeti, Erich Wolfgang Korngold și Piotr Ilici Ceaikovski. Suita celor 4 concerte de la Sibiu se încheie cu concertul celebrei orchestre Camerata Salzburg, ce va urca pe scenă miercuri, 20 septembrie, de la ora 19:00 alături de concert-maestrul Gregory Ahss și soliștii Janine Jansen (vioară) și Timothy Ridout (violă). În program sunt lucrări de Johann Christian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart și Philip Glass. Concertele sunt organizate de Asociația Play și de Filarmonica de Stat Sibiu.

Șase evenimente vor transmite spiritul Festivalului Internațional George Enescu și la Timișoara, între 3 și 20 septembrie, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Primul eveniment îi va aduce în fața publicului pe muzicienii ansamblului parizian Ensemble Intercontemporain, duminică, 3 septembrie de la ora 19:00. Concertul va fi dirijat de către Pierre Bleuse, iar în program vor fi lucrări de György Ligeti, Diana Rotaru, Marko Nikodijevic și Unsuk Chin. Unul dintre cele mai longevive cvartete de coarde din lume, originar din Statele Unite, FINE ARTS QUARTET, ajunge la Timișoara luni, 4 septembrie, de la ora 19:00. Recitalul acestui ansamblu cu tradiție va avea în program lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Philip Glass și Robert Schumann. Miercuri, 6 septembrie de la ora 19:00 ajunge la Timișoara și unul dintre concertele din Seria de concerte pentru familii şi copii ajunge: ”Pinocchio… with „strings” attached” în interpretarea orchestrei Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Muzicienii de pe scenă vor da viață primei părți din celebra lucrare Eine Kleine Nachtmusik de Wolfgang Amadeus Mozart, urmată de Dansurile populare românești de Béla Bartók, solist clarinetistul Petru Pane  și „Aventurile lui Pinocchio în Funland” de Michael Gandolfi. Pe scenă vor urca apoi muzicienii Orchestrei Filarmonicii Banatul din Timișoara, alături de dirijorul Martijn Dendievel și Cvartetul Arcadia, joi, 7 septembrie de la ora 19:00. Concertul face parte din Seria Orchestrelor Românești și va avea în program lucrări de Pop (Hore pentru orchestră), John Adams (Absolute Jest – Concert pentru cvartet de coarde și orchestră), Mieczysław Weinberg (Rapsodia pe teme moldovenești) şi Dmitri Șostakovici (Simfonia nr. 9 în mi bemol major op. 70). Concertul orchestrei de cameră Camerata Bern va avea loc joi, 14 septembrie, de la ora 19:00, alături de violonista Patricia Kopatchinskaja. Acest concert-eveniment, intitulat „Fata și moartea”, combină muzica clasică cu cea modernă pentru a crea un univers întunecat dar plin de imaginație. Publicul va regăsi în program lucrări de August Nörmiger, Franz Schubert, Carlo Gesualdo și György Kurtág. Seria concertelor de la Timișoara se încheie miercuri, 20 septembrie de la ora 19:00, când pe scenă va urca Manchester Camerata, cu Vlad Vizireanu dirijor și saxofonistul Jess Gillam în rolul de solist. Denumită de cotidianul The Times ca fiind „cea mai curajoasă orchestră a Marii Britanii”, aceasta va avea în program lucrări de Arvo Pärt, Philip Glass, George Enescu, Alexander Glazunov, Max Richter și Bella Bartók. Concertele de la Timișoara sunt organizate de Asociația Scena Muzicală şi Rotary Cetate Timişoara.

ADVERTISING

Mai multe detalii despre Festivalul Enescu în ţară în secțiunea dedicată de pe site-ul Festivalului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/ro/festivalul-enescu-in-tara/

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/ 

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. 

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

Sponsori principali: Rompetrol, BRD

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L'Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI.

Cu sprijinul: Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti; Ministerul Antreprenoriatului si Turismului;
Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center;

Partener de vizibilitate: Xiaomi România;

Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres;

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack;
Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, Leviathan,  IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro.