Premierul canadian Justin Trudeau divorțează după 18 ani de căsătorie

Premierul canadian Justin Trudeau divorțează după 18 ani de căsătorie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, şi soţia lui, Sophie, au decis să se despartă şi au semnat un acord juridic, a anunţat biroul de presă al cabinetului premierului printr-un comunicat.

Cei doi pun astfel capăt unei căsnicii de 18 ani, informează Reuters.

"Au colaborat pentru a se asigura că au fost luate toate măsurile legale şi etice cu privire la decizia lor de a se despărţi şi vor continua să procedeze la fel şi în perioada următoare", se afirmă în comunicatul de presă.

Justin Trudeau, în vârstă de 51 de ani, şi Sophie, în vârstă de 48 de ani, s-au căsătorit pe 28 mai 2005. Ei au împreună trei copii: Xavier, născut în 2008, Ella-Grace, născută în 2009, şi Hadrien, născut în 2014.

ADVERTISING

"Rămân o familie cu relaţii apropiate, iar Sophie şi prim-ministrul se concentrează de acum pe creşterea copiilor lor într-un mediu sigur, iubitor şi colaborativ. Familia se va afla împreună în vacanţă, începând de săptămâna viitoare", precizează comunicatul de miercuri.

După ce Justin Trudeau a devenit prim-ministrul Canadei la sfârşitul anului 2015, el şi Sophie au putut fi văzuţi adeseori împreună la diverse evenimente sociale şi în timpul unor vizite în străinătate. Dar, în ultimii ani, Sophie şi-a rărit apariţiile publice alături de soţul ei.

ADVERTISING

Cei doi soţi au călătorit însă împreună la Londra în luna mai din acest an pentru a asista la încoronarea regelui Charles al III-lea. De asemenea, ei l-au primit împreună pe Joe Biden în luna martie, când preşedintele american a întreprins o vizită în Canada.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇