Omenirea a consumat deja toate resursele naturale generate de planetă pentru anul 2023. Începând din 2 august, toată energia pe care o vom folosi, tot ce vom mânca, cumpăra din magazine sau călătoriile pe care le vom face, vor fi în contul generaţiilor viitoare. România şi-a consumat resursele chiar mai devreme. Ţara noastră trăieşte pe datorie încă de pe 11 iunie
Qatar şi Luxemburg (10 şi 14 februarie) sunt de departe ţările cele mai risipitoare. La polul opus se află Jamaica, care are resurse până pe 20 decembrie, Ecuador, cu resurse până pe 6 decembrie şi Indonezia, 3 decembrie. În plus, industria care consumă cel mai mult din resursele planetei este industria energetică, potrivit Asociaţiei ENVIRON, organizaţie colectivă responsabilă cu gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
„Earth Overshoot Day” sau „Ziua Depăşirii” este folosită pentru a marca momentul într-un an când cererea oamenilor pentru resursele naturale şi serviciile ecosistemice depăşeşte capacitatea Pământului de a le regenera în acelaşi an. În esenţă, „Ziua Depăşirii” reprezintă data în care consumul uman depăşeşte resursele pe care Pământul le poate produce în decursul unui an.
„Ziua Depăşirii” nu are o zi fixă şi depinde de cât de responsabili reuşim să fim în cele 12 luni calendaristice. Se calculează împărţind biocapacitatea planetei (cantitatea de resurse ecologice pe care Pământul este capabil să le genereze în acel an), la amprenta ecologică a omenirii (cererea pentru acel an) şi înmulţind cu 365, numărul de zile dintr-un an.
Topul ţărilor „risipitoare” de resurse naturale
Dacă omenirea ar trăi precum trăiesc locuitorii din Qatar, „Ziua Depăşirii” ar fi fost încă de pe 10 februarie. În topul ţărilor risipitoare se mai află Luxemburg, care a reuşit să consume toate resursele pe 14 februarie. Clasamentul este urmat de Canada, Emiratele Arabe Unite, SUA, toate cele trei ţări consumând resursele regenerabile aferente pe 13 martie. Australia (23 martie), Belgia (26 martie), Danemarca (28 martie) și Finlanda (31 martie) completează topul celor mai risipitoare ţări.
La polul opus, se află Jamaica (20 decembrie), Ecuador (6 decembrie), Indonezia (3 decembrie), Cuba (25 noiembrie), Irak (24 noiembrie), Guatemala (14 noiembrie), Egipt (11 noiembrie).
Ţara noastră se află pe locul 30 în acest clasament. România trăieşte pe datorie încă de pe 11 iunie.
„Fiecare persoană care locuieşte pe această planetă ar trebui să fie conştientă că orice gest, activitate sau comportament are un impact asupra mediului. Astfel, ar trebui să se gândească de două ori înainte de a face o alegere şi să opteze întotdeauna pentru varianta cu impactul cel mai mic asupra mediului, de la refolosirea sacoşei de cumpărături, la instalarea unui filtru de apă, renunţând la apa îmbuteliată, până la consumul cumpătat, eliminând risipa de alimente, cumpărăturile în exces, şi până la a introduce colectarea pentru reciclare a tuturor deşeurilor în rutina de zi cu zi”, a declarat Roxana Puia, marketing manager al Asociaţiei ENVIRON.
Industria energetică consumă cea mai mare cantitate de resurse naturale
În topul statelor care epuizează cel mai repede resursele se află cele care au un grad ridicat de dezvoltare, iar prezenţa unor ţări precum Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait în top este dovada faptului că industria energetică (extragerea de petrol, cărbune şi gaze naturale) este industria care consumă cea mai mare cantitate de resurse a Planetei. Alţi mari consumatori sunt agricultura intensivă, industria construcţiilor, industria chimică şi cea minieră, care implică extragerea de metale, minerale şi ale resurse naturale preţioase.
Reprezentanţii Asociaţiei ENVIRON atrag atenţia că fiecare persoană poate contribui la reducerea consumului de energie şi de resurse, prin alegerea şi utilizarea corectă a echipamentelor electrice şi electronice pe care le folosesc atât în activităţile casnice, cât şi cele de serviciu, dar şi prin optimizarea locuinţelor prin alegerea unor soluţii inteligente care se vor dovedi foarte economice în timp: instalarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură care folosesc energia geotermală, izolarea corespunzătoare, instalarea de termostate de temperatură sau întrerupătoare temporizate sunt doar câteva exemple.
,,Recomandăm în primul rând alegerea electrocasnicelor cu clasă de eficienţă energetică mare şi optarea pentru soluţii de iluminat eficient, aşa cum sunt becurile LED. Apoi, când vine vorba de utilizarea potrivită, cel mai simplu gest este să folosim funcţia de oprire a dispozitivelor şi nu doar utilizarea funcţiei de stand by, iar post-consum să avem în vedere predarea echipamentelor pe care nu le mai folosim fie pentru că sunt defecte, fie pentru că sunt prea vechi, către centrele special amenajate de colectare şi reciclare”, a mai spus Roxana Puia.
Potrivit organizaţiei Global Footprint Network, care calculează pe baza unor algoritmi Ziua Depăşirii încă din 2006, acest indicator a crescut fără încetare în ultimii 50 de ani: 29 decembrie, în 1970, 4 noiembrie, în 1980, 11 octombrie, în 1990, 23 septembrie, în 2000 şi 7 august, în 2010.