Formula 1: Max Verstappen va pleca din pole position în cursa de sprint de la Spa-Francorschamps

Formula 1: Max Verstappen va pleca din pole position în cursa de sprint de la Spa-Francorschamps

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), liderul incontestabil al Campionatului Mondial de Formula 1, va pleca de pe prima poziţie a grilei de start în cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Belgiei, programată sâmbătă după-amiază pe circuitul de la Spa-Francorschamps.

Verstappen, câştigător al titlului mondial în 2021 şi 2022, a stabilit cel mai bun timp în „shootout”, sesiunea redusă de calificări pentru cursa de sprint, fiind cronometrat în 1 min 49 sec 56/1000 pe un tur de pistă (7,01 km). El l-a devansat cu doar 011/1000 pe debutantul australian Oscar Piastri (McLaren), care îi va fi alături în prima linie a grilei.

Cele două monoposturi ale scuderiei Ferrari, pilotate de spaniolul Carlos Sainz Jr şi monegascul Charles Leclerc, vor ocupa linia a doua a grilei de start.

ADVERTISING

Max Verstappen a fost cel mai rapid şi în calificările pentru Marele Premiu al Belgiei, desfăşurate vineri, însă va lua startul de pe poziţia a şasea în cursa de duminică, după ce a primit o penalizare de cinci locuri pentru schimbarea cutiei de viteze a monopostului său peste cota autorizată de FIA. Această sancţiune nu se aplică însă pentru cursa de sprint de sâmbătă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇