FCSB a renunțat la una dintre „perlele” crescute în propria academie la câteva ore după jocul cu ȚSKA 1948 Sofia, câștigat cu 1-0 de „roș-albaștri”.
În ultimii ani, FCSB s-a dezvoltat la nivel de academie și a început să producă jucători de viitor, însă nu toți au avut șansa să facă pasul și să joace constant la echipa mare. Este și cazul lui Aurelian Ciuciulete (20 de ani), cedat de FCSB la câteva ore după meciul cu ȚSKA 1948 Sofia din preliminariile Conference League.
Aurelian Ciuciulete a fost deja prezentat la noua sa echipă, Unirea Dej, în Liga 2. În vârstă de 20 de ani, Ciuciulete a prins un singur meci la FCSB, cu Universitatea Craiova, pierdut 0-1, în play-off-ul sezonului 2020-2021.
De atunci, el a mai fost împrumutat la Unirea Constanţa şi Metaloglobus Bucureşti, în partea a doua a stagiunii trecute din Liga 2.
Printr-un comunicat oficial, Unirea Dej a anunțat mutarea lui Aurelian Ciuciulete. ”Aurelian Ciuciulete la FC Unirea Dej.
Sezonul trecut, mijlocaşul în vârstă de 20 de ani a fost împrumutat de FCSB la Metaloglobus Bucureşti. Anterior, fotbalistul de picior drept a îmbrăcat tricoul echipelor FCSB U19 şi Unirea Constanta.
Acesta a debutat la FCSB în sezonul 2020-2021, într-o confruntare cu CS Universitatea Craiova. Noul nostru jucător face parte din naţionala U20 a României”, este comunicatul formaţiei din Dej.