Un deputat PSD a făcut accident soldat cu victime, în Maramureș

Un deputat PSD a făcut accident soldat cu victime, în Maramureș

Deputatul PSD Gheorghe Șimon s-a ales cu dosar penal, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav în Maramureş.

Deputatul ar fi intrat pe contrasens cu Mercedesul şi a lovit puternic un alt autoturism, pe DJ 186, pe raza localității Strâmtura.

Maşina lovită era condusă de un bărbat de 52 de ani din Brăila, potrivit IPJ Maramureş.

Presa locală scrie că, în urma impactului, mașina lovită s-a răsturnat pe partea opusă a sensului de mers, iar Mercedesul lui Şimon a distrus un gard şi s-a oprit într-o curte.

ADVERTISING

Două femei, ambele din Brăila, au ajuns la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Totodată, în urma impactului, a rezultat ruperea unui stâlp electric.

Ambii şoferi au fost testați cu aparatul etilotest și cu aparatul Drug Test, iar rezultatele au fost negative.

Pe numele deputatului PSD s-a deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇