Tema Schengen e ținută în viață fără însă să mai fie asumată la nivel înalt de politicienii de la putere, adică exact ceea ce convine atât la București, unde nimeni nu e dispus să discute despre consecințe reale, cât și la Haga și Viena, unde politicienii au nevoie ca fricile și nevoile speculate politic să rămână pe masă.
Altfel spus, menținerea dosarului Schengen la nivelul vederii periferice e convenabil pentru toți actorii implicați. De ce convine politicienilor români ca acest dosar să fie pus pe agenda la Bruxelles, fără ca asta să angajeze autoritățile de la București?
În primul rând, din prudență. După ce toamna trecută, atât președintele, cât și Guvernul condus în epocă de Nicolae Ciucă au alimentat nerealist așteptarea că România va intra fără griji în spațiul Schengen, doar pentru că UE a făcut aceste eforturi (a ridicat MCV), acum politicienii români preferă să delege responsabilitatea și să o pună exclusiv în seama Bruxelles-ului.
Singurii purtători politici de mesaj au rămas eurodeputații, care știu însă că niciuna dintre declarațiile lor din Parlamentul European, nicio Rezoluție pe care ei să o voteze, și marți tocmai am avut cea de-a cincea Rezoluție care cere ca România să fie parte a spațiului Schengen, nu va avea efect juridic.
Adevărul este că decizia privind intrarea României în Schengen este una politică, nu administrativă, și este rezultatul poziționării României și a capacității ei de negociere forte. Or, politic, situația s-ar putea să fie complicată suplimentar de noua situație de la Haga, unde longevivul prim-ministru Mark Rutte, cel mai longeviv din UE, după Viktor Orban, a pierdut cu o temă care probabil va domina agenda euroalegerilor din Vest: migrația.
Va fi cu atât mai greu ca Olanda și Austria să dea undă verde celor două state blocate, Bulgaria și România, și să joace în același timp tema migrației. De altfel, Olanda încearcă o politică mai naționalistă, anunțând și diminuarea locurilor în universitățile care au programe în limba engleză, pentru a reduce presiunea pusă de studenții străini pe cei olandezi.
Tema migrației va mai avea un efect, va sublinia clivajul Vest - Est, într-un context în care Estul consideră amenințarea Rusiei în Ucraina prioritatea zero, în vreme ce pentru Vest migrația și presiunea pusă asupra statelor și societăților e cap de listă. E cu atât mai concludentă mișcarea lui Viktor Orban de a face din migrație și tema mare a Ungariei, în vreme ce Rusia nu e considerată un pericol la fel de serios.
În al doilea rând, din incapacitate de a intra în rolul unei țări care să-și impună agenda la nivel european. Asta au făcut Austria și Olanda în chestiunea Schengen, reușind să facă din tema migrației una pe care UE să o trateze prioritar.
Firește, publicul vizat este cel intern, austriecii și olandezii văd că politicienii lor sunt lideri puternici la Bruxelles și că țările lor sunt cele care fac agenda europeană. Or, tocmai asta lipsește cu desăvârșire la București și aici e de căutat cauza unui euroscepticism latent: românii nu detestă Uniunea Europeană, ci felul în care autoritățile de la București interacționează cu Bruxelles-ul.
Asta e cu totul altceva decât eurofobia: dacă românii ar avea de ales între a-i conduce cu totul UE, probabil ar opta pentru asta, la București și-au epuizat cam toate posibilitățile de a găsi guvernanți pentru țară.
Totuși, rezolvarea Schengen nu e în mâinile Bruxelles-ului, care își face și el calculele pentru alegerile europene din iunie anul viitor, o provocare pentru o Uniune Europeană care a cunoscut câteva crize succesive și cu necunoscuta războiului din Ucraina pe masă. În pofida acestor crize pe care Rusia și China le-ar prefera acutizate, UE a dat mereu semnalele corecte.
Soluția este politică și ține de capacitatea României de a ieși din statutul de țară mică pe care i-l dau politicienii ei.