Cîţu: Trecerea României la statutul de piaţă emergentă echivalează cu intrarea în UE. Companiile pot să se finanţeze mult mai uşor

Cîţu: Trecerea României la statutul de piaţă emergentă echivalează cu intrarea în UE. Companiile pot să se finanţeze mult mai uşor

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat, luni, că trecerea României la statutul de piaţă emergentă echivalează cu momentul intrării în Uniunea Europeană şi a precizat că de acum încolo companiile din ţara noastră se pot finanţa mult mai uşor.

“Cred că am trecut foarte uşor în societate peste ceea ce înseamnă să intri în indicele FTSE Russell. Echivalează cu intrarea României în Uniunea Europeană pentru că atunci am avut dintr-o dată acces la o piaţă foarte mare, făceam parte dintr-o piaţă comună şi toate companiile din România aveau acces la o piaţă mai mare. Asta înseamnă şi să intri în acest indice FTSE Russell, înseamnă că dintr-o dată companiile din România, piaţa de capital din România este văzută, este la un click distanţă de miliarde de euro care vor să fie investiţi.

ADVERTISING

Sunt oameni care se uită în fiecare zi la pieţe, unde să investească bani, sunt miliarde şi miliarde de euro în lumea asta şi de acum pot să investească printr-un click şi în România. Companiile din România pot să se finanţeze mult mai uşor”, a declarat ministrul Finanţelor la evenimentul “România emergentă”, organizat de Bursa de Valori Bucureşti.

El a mai spus că antreprenorii din ţara noastră se schimbă, se uită la forme diferite de finanţare, iar diversificarea este ceea de ajută dezvoltarea.

“Nu ar trebui să trecem foarte uşor peste acest moment în societatea noastră, pentru că mai mult ca oricând arată o schimbare de paradigmă, arată faptul că antreprenorii din România se schimbă, avem alt gen de antreprenori, antreprenori care uită la forme de finanţare diferită, nu doar la finanţare prin sistem bancar, care este o finanţare sănătoasă, e adevărat, dar diversificarea este ceea ce ajută dezvoltarea.

ADVERTISING

Şi finanţarea pe piaţa de capital este o diversificare”, a menţionat Florin Cîţu.

Guvernele anterioare nu au susținut piața de capital

El a transmis că nu a văzut o susţinere a guvernelor anterioare pentru piaţa de capital.

Nu am văzut o susţinere a guvernelor anterioare pentru piaţa de capital, nu o vedem nici astăzi a majorităţii parlamentare socialiste, care din contră a trecut acea lege prin care interzice listarea pe piaţa de capital şi aici nu ştiu dacă este prostie sau este doar oamenii sunt o fac ca să distrugă România.

Pentru că listarea pe piaţa de capital înseamnă atragerea de capital, înseamnă investiţii, nu înseamnă că vinzi proprietăţi sau ne vindem ţara. Aşa se finanţează companiile ori prin împrumuturi, ori prin listare şi înseamnă să atragi capital. Nu cred că este prostie, este mai mult rea voinţă”, a explicat Florin Cîţu.

ADVERTISING

El a precizat că a fost realizat un sistem de bonificaţii pentru a ajuta companiile să se capitalizeze.

“În planul de reconstrucţie a României este un proiect de lege care este foarte important şi care va ajuta piaţa de capital. Aşa ceva nu s-a mai făcut în România până astăzi. Am venit cu un sistem de bonificaţii pentru a ajuta companiile să se capitalizeze în România. O problemă a companiilor din România de care ne-am lovit toţi, şi sistemul financiar-bancar, şi când am avut IMM-Invest, a fost faptul că în România au capital negativ.

Am venit cu această măsură de bonificaţii care este cea mai generoasă din Uniunea Europeană pe cinci ani de zile pentru a susţine recapitalizarea companiilor. Multe dintre aceste companii vor folosi piaţa de capital pentru a-şi creşte capitalul. Foarte bine. Noi vrem doar să vedem că se recapitalizează, că trec pe pozitiv pentru că o economie sănătoasă are şi companii sănătoase, companii cu capital pozitiv”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.

”Pensiile nu mai cresc în acest an”

El a ţinut să dea un mesaj investitorilor şi în legătură cu creşterea pensiilor.

“Pentru că suntem la piaţa de capital şi la noi se uită foarte mulţi investitori trebuie să dau un mesaj pentru investitori. (...) Vreau să-i asigur atât pe investitori, cât şi pe agenţiile de rating şi cei pe piaţa de capital că acest Guvern nu va permite modificarea punctului de pensie în acest an, rămâne aşa cum am stabilit la rectificarea bugetară, nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face în acest moment.

Acesta este mesajul şi de la domnul premier şi este şi mesajul pe care îl dau astăzi aici pentru că nu trebuie să avem aceste îngrijorări pe piaţa de capital. Garantăm că vom gestiona finanţele publice şi acesta este un mesaj şi pentru domnul preşedinte, cu responsabilitate şi precauţie”, a mai declarat Florin Cîţu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇