Dinamo confirmă negocierile pentru un transfer spectaculos

Dinamo confirmă negocierile pentru un transfer spectaculos

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Ovidiu Burcă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este posibil transferul fundaşului Ştefan Radu (36 de ani), cel care şi-a anunţat retragerea din activitate la sfârşitul lunii mai după ce a evoluat timp de 15 sezoane pentru gruparea italiană Lazio Roma.

Tehnicianul formaţiei nou promovate în Superligă a menţionat că nu vrea să se entuziasmeze foarte mult, însă a subliniat că şi dacă sunt 1% şanse va lupta pentru realizarea acestui transfer.

ADVERTISING

"Sunt la curent cu aceste informaţii. Nu aş vrea să mă entuziasmez foarte tare. Nici nu vreau să îmi imaginez ce impact ar avea venirea lui Ştefan Radu astăzi la Dinamo. Au fost câteva discuţii. Să spunem că au fost discuţii neoficiale purtate de oficiali. Eu cred că este posibil transferul lui Radu. Eu cred că e posibil. Nu vreau să creez o stare de aşteptare, dar dacă există 1% şanse noi vom lupta pentru ele", a spus Burcă despre fundaşul format la clubul Dinamo.

Burcă a explicat că transferul ar fi o lovitură fantastică atât pentru tinerii jucători din lotul său, cât şi pentru suporterii dinamovişti.

ADVERTISING

"Ultima oară eu am vorbit cu Ştefan Radu înainte să plec de la Dinamo … nu, de fapt acum vreo 4 ani, când ne-am văzut în biroul lui Ioan Becali. De atunci n-am mai vorbit. Din punctul meu de vedere, al antrenorului, să ai un lider în echipă de magnitudinea şi forţa lui Ştefan Radu este extrem de important. Indiferent cât de buni scouteri am fi noi, ne-ar fi extrem de greu să găsim şi să aducem un astfel de jucător. Deci din punctul de vedere al staffului, impactul transferului său la Dinamo ar fi unul extraordinar pentru tinerii care sunt azi în lot. Ar fi exact ca atunci când a venit Gică Popescu la Dinamo. La nivelul nostru, al jucătorilor, impactul a fost unul incredibil. Pot spune că el ne-a schimbat foarte mult viziunea, nivelul de profesionalism. Şi probabil că şi din punctul de vedere al suporterilor, transferul lui Radu ar fi o lovitură fantastică", a precizat Ovidiu Burcă.

ADVERTISING

În vârstă de 36 de ani, fundaşul român Ştefan Radu a pus capăt carierei sale fotbalistice la 28 mai, la finalul meciului câştigat pe teren propriu de echipa sa, Lazio Roma, în faţa formaţiei Cremonese (3-2), în cadrul etapei a 37-a (penultima) a campionatului de fotbal al Italiei.

Radu a fost introdus în joc în minutul 90 al partidei, primind banderola de căpitan din partea atacantului Ciro Immobile. La finalul jocului, el a fost aclamat de spectatorii prezenţi în tribunele Stadionului Olimpic din Roma, care au afişat mai multe bannere adresate fotbalistului român.

Ştefan Radu a evoluat timp de 15 sezoane pentru Lazio Roma, care l-a transferat în 2008 de la formaţia Dinamo Bucureşti. El este jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate pentru clubul din capitala Italiei (426). În cariera sa, fundaşul român a evoluat doar pentru cluburile Dinamo şi Lazio Roma.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇