Ediţia de toamnă a Urban Blues Fest, primul festival dedicat bluesului din Bucuresti, soldout la prima ediţie şi a treia ediţie, se va desfăşura în excelenta locaţie The Pub Trocadero, de la Universitate, în zilele de 20, 21 şi 22 octombrie 2023. Vor fi alte trei seri ce readuc în prim plan plăsmuirea şi modernitatea bluesului peste veacuri.
Anunţăm următoarele trei trupe ce vor fi prezente în toamnă la UBF #4: The River of Blues (BG), Marcian Petrescu Blues Sextet (RO) şi Steel Blues (RO).
Trupa The River of Blues, originară din Plovdiv, este riposta Bulgariei la genul de trupe americane de blues care provin din locuri istorice precum Chicago, Mississippi sau New Orleans. Ei cântă blues autentic, intensificat de nesfârşite incursiuni vocale și admirabile solouri la chitara electrică. The River of Blues este deja o trupă de legendă din Europa de Est, care a făcut senzaţie la festivalul de la Brezoi în 2022 şi a susţinut în ianuarie a.c. primul miniturneu în România (Bucureşti, Craiova şi Sibiu).
Marcian Petrescu este membru fondator al grupului Trenul de Noapte, cotat drept cel mai bun cântăreţ la muzicuţă al scenei de blues din România. Profesor de muzicuţă, tehnician reparator, customizer de muzicuţe şi om de radio. Pentru UBF #4 Marcian propune un nou concept de trupă, un BLUES SEXTET, alături de care a pregătit un recital de excepţie, având în program reluări după hituri celebre în manieră proprie şi compoziții noi, ce fac parte din noul album de studio, MAI MULT DECÂT BLUES. Alături de Marcian, se vor afla pe scenă: Mihai Tacoi (chitară), Mike Dragomir (bas), Sabin Dobranici (baterie), Sian Brie (chitară) și Vlad Briciu (claviaturi).
Artistul hunedorean Mircea Eugen Goian a fondat grupul folk-rock Canon, împreună cu poetul Ioan Evu, cu care au activat timp de 28 de ani. Este inițiatorul și organizatorul mai multor festivaluri de renume, iar în 2012 a fondat grupul Steel Blues, cântand din zestrea muzicală specifică, majoritatea capodopere ale genului. Componență Steel Blues: Mircea Goian – bas, Delia Baltariu - vocal, Zoltan Turi - chitară, Gabriel Hărăguș - tobe, Luca Stan - chitară.
Anunţăm şi două evenimente conexe din cele şapte ce vor fi organizate în toamnă la UBF #4. Primul este lansarea antologiei ISTORIA SUNETELOR, al cincilea volum al redacţiei revistei Arta sunetelor şi invitaţii lor. Acest volum este coordonat de Radu Lupaşcu şi Gabriel Petric, iar printre autori îi regăsim pe: Alina Ciolcă, Ioan Big, Alexandru Mamina, Virgil Mihaiu, Talaba Nimrod, Claudiu Oancea, Emil Răducanu, Bogdan Lucian Stoicescu, Cornel Stranschi şi George Volceanov. Al doilea este o expoziţie fotografică retrospectivă cu fotografi/colaboratori ai revistei Arta sunetelor cu tema: 15 ani de ARTA SUNETELOR – fotografie de concert.
Reamintim primele trei trupe ce au fost deja anunţate pentru UBF #4: Consummate Rogues (UK), Phunk Smugglers (Serbia/Ro) şi Cri Gri Light Blues (Ro). În următoarele comunicate vom reveni cu alte amănunte despre celelalte trei trupe invitate în festival. Abonamentele pot fi achiziționate online din rețeaua ambilet.ro. Abonament 3 zile earlybird = 180 lei. Abonament 3 zile presale = 240 lei. Biletele de o zi vor fi puse în vânzare pe 20 septembrie 2023.
Urban Blues Fest #4 – Autumn Edition 2023 este un proiect marca artasunetelor.ro, care se doreşte a fi o insulă de relaxare şi bun-simţ muzical, într-o normalitate citadină, accesibilă tuturor iubitorilor de muzică bună.
Urban Blues Fest – Festival de blues in Bucuresti
Parteneri: the-pub.ro, greenties.ro, AmBilet – Bilete online, radioromaniacultural.ro, zilesinopti.ro, clasicradio.ro, artasunetelor.ro.
Organizator: Asociaţia Green
Ties Event manager: Radu Lupaşcu
Fotografierea şi filmarea cu aparatură profesionistă va fi permisă doar persoanelor cu acreditare. Folosirea altor aparate foto, camere video, telefoane mobile se va face cu condiția respectării confortului celorlaltor spectatori și a condițiilor impuse de artişti. Organizatorii își rezervă dreptul de a folosi fotografii și înregistrări video cu participanții la eveniment în scop promoţional. Spectatorii își cedează – prin participarea la eveniment – toate drepturile pentru fotografii și înregistrări realizate în timpul concertului către organizator.