Cutremurul din Arad de marți a avut peste 10 replici. Totul a început în Turcia

Cutremurul din Arad de marți a avut peste 10 replici. Totul a început în Turcia

Specialiştii Institutului pentru Fizica Pământului anunţă că, până miercuri după-amiază, au fost înregistrate 14 replici ale cutremurului de 5,2 din judeţul Arad, dintre care cinci cu magnitudine mai mare sau egală cu 2.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că seismul de marţi seară din Crişana, judeţul Arad, a avut magnitudinea locală de 5,2 ML şi s-a produs la o adâncime de 5,6 km, epicentrul său fiind localizat în comuna Păuliş.

ADVERTISING

„Intensitatea macroseismică epicentrală a fost estimată la nivelul VII pe scara Mercalli. Seismul a fost puternic simţit de către populaţie în zona epicentrală, precum Păuliş, Arad, Lipova, şi chiar în oraşe mai îndepărtate: Timişoara, Deva, Lupeni, Zalău, Cluj-Napoca, Salonta, Hunedoara, Oradea, dar şi în Serbia şi Ungaria. Până în momentul acestui comunicat, au fost înregistrate 14 replici ale cutremurului, din care 5 au avut o magnitudine ≥ 2 ML. Cea mai mare replică a atins magnitudinea de 3,2 ML, cu intensitatea III pe scara Mercalli”, afirmă specialiştii institutului.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, cutremurele care au avut loc în acestă zonă au apărut la contactul dintre Bazinul Panonic cu Munţii Apuseni. Această regiune este caracterizată de două sisteme de falii cu orientare NV-SE şi respectiv SV-NE, dar local mai sunt identificate şi falii cu orientare E-V.

„Sursa acestor cutremure o constituie mişcarea de convergenţă şi rotaţie a microplăcii Adriatice care exercită o presiune directă asupra lanţului cutat al Dinarizilor, această presiune fiind transmisă mai departe întregului eşafodaj de blocuri litosferice din componenţa Bazinului Panonic.

ADVERTISING

Aceasta se datorează cutremurelor din Turcia care au generat un lanţ de seisme, direcţia de propagare începând din estul Mării Meditarane, acolo unde arcul de subducţie al plăcii Africane cu subplaca Est-Europeană se intersectează cu falia Est-Anatoliană, locul unde s-au produs recentele cutremure distrugătoare din provincia Kahramanmaraş.

Acestea se deplasează de-a lungul planului de subducţie amintit. Această presiune a generat cutremure începând din sudul, prin centrul şi până în nordul Italiei. Microplaca Adriatică generează presiuni asupra lanţului Munţilor Dinarici care, la rândul ei, transmite aceste presiuni către bazinul Panonic”, precizează reprezentanţii INFP.

Aceştia adaugă că evaluează în continuare situaţia evenimentelor din zona Târgu Jiu pentru a determina dacă activitatea seismică din zonă a fost generată de evenimentele din Turcia. 

„Cu toate acestea, putem confirma că aceste evenimente nu au avut influenţe asupra activităţii zonei seismice Vrancea”, menţionează ei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇