Asul croat din mâneca lui Simone Inzaghi

Asul croat din mâneca lui Simone Inzaghi

Manchester City și Inter Milano se întâlnesc sâmbătă 10 iunie 2023, de la ora 22:00, în finala UEFA Champions League – sezonul 2022/2023. Partida are loc pe celebrul Olympic Stadium din Istanbul (Turcia) și îl va avea la centru pe polonezul Szymon Marciniak – cel care a fost în pericol să își piardă această titulatură. În cele din urmă, arbitrul finalei Cupei Mondiale din Qatar a primit undă verde și se afla la centrul terenului în cel mai important meci al sezonului.

Marcelo Brozovic, asul din mâneca lui Simone Inzaghi?

Inter pornește cu șansa a doua conform cotelor la pariuri online – 4.30 este cota italienilor să ridice un nou trofeu Champions League. Succesul trupei lui Inzaghi în timpul regulamentar este cotat cu 7.50. De partea cealaltă, Manchester City are o cotă de 1.22 pentru a câștiga primul UEFA Champions League din istoria. O eventuală victorie în 90 de minute a primit o cotă de 1.46. Remiza între cele două în timpul regulamentar este cotată cu 4.90.

ADVERTISING

Fanii grupării de pe Giuseppe Meazza nu au prea multe motive de optimism. Singurul capitol la care Inter îi este net superioară adversarei sale este experiența în finalele UEFA Champions League. Inter Milano a ajuns de 5 ori în ultimul act și a adus 3 trofee acasă – cel mai recent în 2010, sub comanda actualului antrenor de la AS Roma - Jose Mourinho. Marcelo Brozovic însă reprezintă talismanul echipei din Serie A.

Ei bine, în UEFA Champions League, croații le-au purtat noroc echipelor lor în ultimul act. Începând cu 2013, un jucător de origine croată a câștigat de fiecare dată trofeul. Totul a început cu Mario Mandzukic – când fostul internațional și Bayern Munchen au învins-o pe Borussia Dortmund. Au urmat Luka Modric și Ivan Rakitic cu Real Madrid respectiv Barcelona.

ADVERTISING

În următorii 3 ani, Luka Modric și Mateo Kovacic au pus mâna pe trofeul UCL, cu Real Madrid. În 2019, Dejan Lovren s-a aflat în lotul celor de la Liverpool. După cormorani au urmat cei de la Bayern Munchen – cu Ivan Perisic în componență. Mateo Kovacic le-a adus apoi trofeul londonezilor de la Chelsea, ca Luka Modric și Real Madrid să se impună în stagiunea precedentă. Anul acesta, un singur croat va evolua în finală.. Marcelo Brozovic de la Inter Milano!

Inter-castiga-trofeul

Pep Guardiola nu se bazează pe statistici, ci pe ofensivă!

Dacă Inter Milano se agață de istorie și de astfel de statistici ce sunt populare printre suporteri, Manchester City se bazează pe valoare. Pep Guardiola are una din cele mai ofensive formații din Premier League. Erling Haaland nu a fost în apele sale în semifinale – atunci când nu a marcat cu Real Madrid – însă norvegianul este gata de marea finală.

ADVERTISING

Dacă Haaland are o seară mai proastă, Guardiola nu are motive de îngrijorare. Mahrez, Foden, Grealish sau Bernardo Silva pot suplini oricând absența din joc a norvegianului. De asemenea, Ilkay Gundogan – care poate evolua pentru ultima oară în tricoul cetățenilor – este într-o formă de zile mari. Internaționalul german a marcat de 2 ori în finala Cupei Angliei, câștigată de City cu scorul de 2-1 – in detrimentul rivalei Manchester United.

City nu și-a iertat adversarele din primăvara UEFA Champions League. Campioana Angliei a marcat 7 goluri în returul cu RB Leipzig, a reușit să puncteze de 3 ori într-o singură partidă cu Bayern Munchen, iar apoi a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 4-0.

City-pauza-final

Italienii sunt cu ochii și pe finala Conference League

Tot o luptă între Italia și Anglia se va da și în finala Conference League, programată pe 7 iunie 2023. Fiorentina și West Ham urmează să se întâlnească în ultimul act, pe Fortuna Arena din Praga (Cehia). Meciul îl va avea în grijă experimentatul arbitrul spaniol Carlos Del Cerro. 

West Ham pornește cu prima șansă în ultimul act Conference League – cu o cotă de 1.90 pentru a ridica trofeul și 2.60 pentru a se impune în timpul regulamentar. De partea cealaltă, gruparea din Serie A pornește și în această finală cu șansa a doua. Fiorentina are o cotă de 2.10 pentru a cuceri primul trofeu Conference League din istoria clubului și 2.75 pentru a reuși acest lucru în timpul regulamentar. Remiza în 90 de minute este cotată cu 3.25.

West-Ham-castiga-trofeul

Fiorentina a ajuns în finala Conference League după o dublă manșă cu FC Basel, decisă cu un gol marcat cu câteva secunde înainte de loviturile de departajare. De partea cealaltă, West Ham a trecut de AZ Alkmaar cu o dublă victorie.