UTA Arad se menține în prima ligă din România după un meci spectaculos cu Gloria Buzău

UTA Arad se menține în prima ligă din România după un meci spectaculos cu Gloria Buzău

UTA Arad s-a menținut în Superligă după victoria în cea de-a doua manșă a barajului cu Gloria Buzău, scor 5-1, pe un stadion Francisc Neumann arhiplin, cu peste 11.000 de fani pătimași în tribune.

Arădenii conduși de pe bancă de reputatul Mircea Rednic au marcat prin o dublă Postolachi și o dublă Chindriș, goluri semnate în minutele 16, 49, 65 și 80, plus Otele, gol marcat aproape de final, minutul 89. Valentin Alexandru a punctat golul de onoare pentru buzoieni la 0-3, când nimic aproape că nu mai conta..

ADVERTISING

Oamenii în alb și roșu vor rămâne așadar pe merit și în următorul sezon de Liga 1, după un egal în tur la Buzău, fără goluri, scor 0-0.

Avem așadar întreg puzzle-ul viitorului sezon de Superligă, după ce s-au terminat și cele două baraje de menținere/promovare, câștigate de Dinamo și UTA.

Buzăul s-a prăbușit pe final și a făcut gafă după gafă în defensivă, prilejuind Aradului o mare sărbătoare în această seară.

Tragerea la sorți a țintarului Ligii 1 ar urma să aibă loc la începutul lunii iulie, iar prima etapă e programată pe 15 iulie.

ADVERTISING

Echipele de start:

UTA: Iacob - Vukcevic, Chindriș, Hoxhallari, Abeid - Pop, Ubbink, Batha, Roger - Postoloachi, Keșeru 
Rezerve: Kucher - Iurasciuc, Dobrescu, Isac, Anton, Negoescu, Stahl, Barbosa, Otele.
Antrenor: Mircea Rednic.

Gloria Buzău: Rusu - Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu - Varella, Trebotic - Blejdea, Sampaio, Greu - Boiciuc.
Antrenor: Adrian Mihalcea.

Arbitru: Radu Petrescu.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!