Paisprezece persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute în urma unei alunecări de teren produse în provincia chineză Sichuan (sud-vest), a anunţat duminică postul de televiziune de stat CCTV, potrivit Reuters.
Alunecarea de teren s-a produs duminică dimineaţă în jurul orei 6:00 (22:00 GMT), într-o regiune muntoasă din apropierea oraşului Leshan, situat în sudul provinciei.
Peste 180 de salvatori au fost mobilizaţi la faţa locului, iar operaţiunile de căutare şi salvare sunt în plină desfăşurare, potrivit CCTV.
ADVERTISING
Oraşul Leshan a fost afectat de precipitaţii intense în ultimele zile, potrivit datelor de monitorizare meteo.