Accident feroviar în India cu sute de morți și cel puțin 900 de răniți (Video)

Accident feroviar în India cu sute de morți și cel puțin 900 de răniți (Video)

Peste 1.000 de persoane au murit sau au fost rănite în urma unui accident feroviar produs vineri în India. Victimele sunt transportate cu zeci de ambulanțe, dar și cu autobuze trimise la fața locului.

Cel puțin 261 de persoane au murit şi alte 900 au fost rănite în urma accidentului care a avut loc în estul Indiei.

Un tren de pasageri a deraiat și apoi s-a lovit de un tren de marfă în districtul Balasore din Odisha, au anunțat oficialii indieni, potrivit Reuters.

Trenul circula de la Kolkata la Chennai, a deraiat și a căzut pe calea ferată opusă, au precizat oficialii.

ADVERTISING

Jurnaliştii AFP prezenţi la faţa locului au văzut vagoane răsturnate, salvatori care lucrau fără oprire pentru a extrage supravieţuitori din epavă şi numeroase cadavre acoperite cu giulgiuri albe care zăceau pe lângă şine la locul tragediei.

Autorităţile au anunţat o zi de doliu în acest stat din estul ţării şi despăgubiri de peste 12.000 de dolari pentru cei decedaţi, aproximativ 2.500 de dolari pentru cei grav răniţi şi 606 dolari pentru cei cu răni uşoare, iar premierul indian Narendra Modi a anunţat că va vizita sâmbătă zona accidentului.

ADVERTISING

Acesta este cel mai grav accident feroviar din India din ultimele două decenii, după ce, în august 1999, două trenuri s-au ciocnit în statul Bengalul de Vest din nord-estul ţării, provocând moartea a 288 de persoane. Aproximativ 800 de persoane au murit în 1981, când un tren a deraiat în timp ce traversa un pod şi a plonjat într-un râu în statul nordic Bihar.

Reţeaua feroviară din India este, cu 68.000 de kilometri de cale ferată, a patra cea mai lungă din lume, după Statele Unite, Rusia şi China, are aproximativ 21.650 de trenuri şi 7.349 de staţii în întreaga ţară şi transportă zilnic aproximativ 23 de milioane de pasageri.

Accidentele feroviare sunt frecvente în India atât din cauza infrastructurii învechite cât și a animalelor nesupravegheate care traversează calea ferată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇