Peste 70.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în vacanţa de Rusalii, cea mai solicitată staţiune fiind Mamaia, unde preţurile pornesc de la 135 lei/cameră/noapte la un hotel de trei stele, potrivit Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).
„Destinaţiile montane, destinaţiile balneare, destinaţiile de turism rural, Delta Dunării, litoralul românesc – în topul preferinţelor turiştilor!
Cele mai solicitate sunt locaţiile de 3 şi 4 stele, care oferă facilităţi şi servicii suplimentare pentru confortul turiştilor – indiferent de preţ.
Un număr foarte mare de locaţii de 4 stele şi-au epuizat complet locurile de cazare cu multe săptămâni înainte, iar în cele mai cunoscute staţiuni montane şi în Delta Dunării gradul de ocupare este de 100%.
Peste 70.000 de turişti aşteptaţi pe litoral în vacanţa de Rusalii! Continuă ritmul foarte bun de rezervări şi pentru această perioadă, dar şi pentru întreaga vară", a declarat Corina Martin, secretar general FPIOR.
Pe litoral, cea mai solicitată staţiune este Mamaia, unde tarifele pornesc de la 135 lei/cameră/noapte în hoteluri de 3 stele (tarif fără mic dejun), până la 220 lei/camera în hoteluri de 4 stele, cu mic dejun inclus şi până la 500 lei/noapte/cameră pentru cazare în regim All Inclusive.
Pe al doilea loc se clasează Eforie, unde tarifele pornesc de la 99 lei/camera/noapte în locaţii de 3 stele şi ajung la 500 lei/camera/noapte în regim All Inclusive.
În cele mai cunoscute staţiuni montane şi în Delta Dunării gradul de ocupare este de 100%.
"Tichetele de vacanţă - cel mai bun instrument de promovare a României turistice, în absenţa oricărei campanii de promovare din partea Ministerului public. Deşi, în continuare, promovarea turismului românesc nu este o prioritate pentru cei care administrează turismul la nivel naţional, tichetele de vacanţă îi trimit pe români în Romania şi oferă zile de vacanţă şi aventură pentru sute de mii de români", a subliniat Corina Martin.