Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a, care urma să înceapă miercuri, a fost amânată cu o săptămână, în urma grevei declanșate de cadrele didactice.
„A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2022 – 2023”, anunţă, marţi, Ministerul Educaţiei.
Potrivit sursei citate, Evaluarea Naţională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai (Limbă şi comunicare), respectiv 31 mai (Matematică şi ştiinţe ale naturii).
Ciucă: Nu e momentul să rezolvăm problemele blocând anul şcolar
Premierul Nicolae Ciucă a făcut din nou apel la profesori să încheie greva, arătând că nu este momentul să rezolvăm problemele blocând anul şcolar.
„Mă angajez personal, am discutat şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul cu asociaţia părinţilor şi a elevilor, şi vom face în aşa fel încât, pe bază de dialog, să rezolvăm problema, făcând încă o dată apel şi la liderii de sindicat şi cadrele didactice să înţeleagă măsurile pe care le-am luat”, a declarat Ciucă.
El a adăugat că există o ţintă de deficit care trebuie îndeplinită, iar orice altă cheltuială produce efect pe deficit. Ciucă a subliniat că în acest an şi jumătate de guvernare a făcut tot ce a fost posibil astfel încât învăţământul să primească bani mai mulţi.
„Am decalat întreg procesul de elaborare a Legii salarizării prin care se elimină inechităţile. Am găsit de asemenea resurse pentru a putea să asigurăm acei bani, acele bonificaţii pentru debutanţi în învăţământ. (..)
Am înţeles problemele personalului nedidactic şi auxiliar. Celelalte chestiuni pe care le-am discutat la întâlnirea cu sindicatele sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă, în condiţiile în care fac încă o dată apel, România ca să poată să beneficieze de fonduri europene (..) avem o ţintă de deficit pe care trebuie să o îndeplinim”, a explicat premierul.
„Unde este elevul în revendicările sindicale?”
Între timp, premierul s-a întâlnit marți și cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor, cărora le-a spus că va face oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva.
„Unde este elevul în revendicările sindicale? Dacă este nevoie, fac oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva, dar nu putem depăşi cadrul legal. Vă rog sa fiți parte a soluției și să susțineți demersurile noastre pentru a stinge această grevă care ne afectează pe toți”, le-a spus premierul Ciucă reprezentanţilor părinţilor şi elevilor, cu care s-a întâlnit la Palatul Victoria.
Premierul a anunţat că ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate, intră vineri în şedinţa de guvern.
Nicolae Ciucă le-a explicat că momentul ales de cei din educaţie pentru a face grevă este cel mai prost din ultimii 10 ani, pentru că afectează perioada de examene şi efortul, munca copiilor şi a părinţilor riscă să fie compromise.
Elevii se întreabă cum mai pot avea încredere în sistem
Miruna Croitoru, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a declarat marţi, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă şi cu liderul PSD Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, că şi-ar dori ca toată această situaţie cu greva din educaţie să se încheie cât mai devreme, săptămâna aceasta, astfel încât de săptămâna viitoare să se revină la cursuri.
„Este o situaţie care ne dezavantajează pe toţi”, a spus Miruna Croitoru, arătând că a primit multe mesaje de la colegi şi întrebări legate de grevă.
„Ce ne-am dori este ca toată această situaţie să se încheie cât mai devreme, ba chiar să se încheie săptămâna aceasta, astfel încât de săptămâna viitoare să revenim la cursuri în mod normal. Această situaţie nu este benefică pentru nimeni”, a subliniat Miruna Croitoru.
Ea a menţionat că Consiliul Naţional al Elevilor mereu a susţinut toate revendicările cu care sindicatele vin, pentru că o salarizare mai bună înseamnă profesori mult mai bine calificaţi şi formaţi.
„În momentul în care sindicatele au anunţat că nu mai au încredere în sistem şi că şi-au pierdut încrederea, ne punem întrebarea cum ar putea elevii să aibă încredere în sistem, în condiţiile în care chiar profesorii au anunţat că nu mai au încredere în sistem.
Pe lângă faptul că venim la şcoală şi nu facem ore sau nu venim la şcoală deloc sau facem în format hibrid, depinde cum s-a organizat şcoala, pe lângă toate acestea, greva afectează elevii din România pentru că îşi pierd şi ei din ce în ce mai mult încrederea în sistem”, a menţionat Miruna Croitoru.
Ce spun sindicatele
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret, a criticat faptul că sindicaliștii nu au fost chemaţi la negocieri şi că în momentul de faţă nu există din partea Guvernului decât varianta unor bonusuri pentru debutanţi şi cei care lucrează în zone defavorizate, iar oferta este inacceptabilă.
„Nu am fost chemaţi la negocieri. Am aflat din presă că există o întâlnire a premierului cu reprezentanţii părinţilor şi ai elevilor. Cu ocazia aceasta, poate afla şi domnia sa că există o solidarizare a partenerilor noştri educaţionali, majoritatea sunt de acord că revendicările noastre sunt legitime şi se impune rezolvarea lor în regim de urgenţă”, a spus Marius Nistor.
El a adăugat că greva nu se va încheia până când guvernanții nu vor veni cu o ofertă viabilă și echitabilă.
„Greva va dura atâta vreme cât colegii noştri hotărăsc acest lucru. Dacă vor vedea o ofertă din partea Guvernului care să se ridice la înălţimea aşteptărilor lor, doar ei pot lua decizia stopării grevei.
După mine, dacă ar putea să înceteze chiar azi greva, ar fi în regulă, dar cu condiţia să existe o ofertă clară, acceptată de colegii noştri. În momentul de faţă nu există decât varianta unor bonusuri pentru colegii debutanţi şi cei care lucrează în zone defavorizate. În momentul de faţă oferta este inacceptabilă”, a spus Nistor.
El a arătat că i-au transmis o invitaţie preşedintelui Klaus Iohannis încă din luna februarie 2022. „I-am cerut intervenţia, de urgenţă, pentru a conduce la detensionarea situaţiei din învăţământ”, a spus Nistor, adăugând că aceeaşi scrisoare a fost trimisă şi liderilor coaliţiei de guvernare. „Nu a existat niciun răspuns din partea lor”, a afirmat Nistor.
Întrebat care ar putea fi oferta acceptabilă pentru sindicate, Marius Nistor a răspuns: „Dacă vor să dea un semn de încredere, ar exista câteva elemente. În pachetul legislativ (...) pe proiectul legii învăţământului preuniversitar, ar fi trebuit să prindă exact acel salariu al debutantului să fie salariul mediu brut pe economie. Se poate discuta de o creştere salarială până la apariţia legii salarizării unitare, care să acopere rata inflaţiei. Iar dacă tot vor să vină cu stimulente şi prime, primele trebuie să le acorzi pentru toţi. (...) Le-am spus tranşant, cel puţin 4.000 de lei”.
Despre afirmaţia premierului că se depăşeşte deficitul bugetar, reprezentantul Federaţiei Spiru Haret a replicat: „Aţi auzit vreodată un alt discurs din partea guvernanţilor în ultimii 20 de ani? De fiecare dată când au ieşit dascălii în stradă, în permanenţă am vorbit de deficit, de criză sau de alte evenimente neplăcute şi ni s-a spus: Aşteptaţi! Nu mai putem accepta genul acesta de discurs din partea politicienilor”.