Educație și conectare la nevoile comunității - Raportul de Impact Social BCR 2022

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

BCR a publicat Raportul de Impact Social 2022, oferind o imagine de ansamblu asupra modului în care compania a contribuit la incluziunea economică și socială în comunitățile din România. Datele acoperă principalele proiecte și activități ale băncii, de la susținerea ONG-urilor și a afacerilor sociale, la demersurile de educație financiară, digitală și antreprenorială și aduc în atenție importanța voluntariatului și implicarea activă în comunitate.  

“Dorința noastră este să dezvoltăm un ecosistem de învățare și colaborare, cu ajutorul căruia să putem genera schimbare în bine, alături de parteneri din arii de expertiză diferite. Pentru că istoricul proiectelor noastre ne-a arătat că dacă ne dorim să construim proiecte de impact în comunitate, atunci este foarte important pentru fiecare dintre noi să fim conectați cu realitatea comunității. Avem instrumentele necesare, avem dorința de a pune amprenta de mai bine în societate și vom continua să accelerăm inițiativele de educație financiară, antreprenorială, digitală și de mediu”, a susținut Nicoleta Deliu-Pașol, Director de Comunicare și CSR, BCR.

ADVERTISING

Principalele arii de impact și rezultate evidențiate în raport pentru anul 2022 sunt: 

Susținerea societății civile și a afacerilor cu impact comunitar, prin programele BCR și BCR Social Finance 

  • În 2022, grupul a acordat finanțări de circa 2.5 milioane de euro pentru dezvoltarea asociațiilor și întreprinderilor sociale, sprijinind crearea a aproximativ 1.800 de locuri de muncă și peste 290.000 de beneficiari. 
  • În plus, 127 de organizații au beneficiat de programe de consiliere și accelerare, iar 900 de organizații au putut accesa sprijin din comunitate pentru cauzele lor prin Bursa Binelui, singura platformă de donații necomisionată din România. 

Educație financiară prin Școala de Bani, cel mai amplu program de acest fel din România

  • În 2022, peste 67.000 de copii și adulți au învățat să-și construiască o relație mai bună cu banii prin ateliere de educație financiară organizate de voluntari BCR și asociații partenere, precum și prin cursuri și resurse gratuite accesibile în platforma scoaladebani.ro. 
  • De asemenea, a fost lansat programul-pilot LifeLab, care urmărește integrarea educației financiare în predarea altor materii. În program participă 2 școli din România, cu peste 65 de profesori și 1.200 de elevi. 
ADVERTISING

Educație antreprenorială

  • 32 de startup-uri au fost accelerate în 2022 prin InnovX-BCR, iar afacerile din tehnologie locale au accesat finanțări de 19,7 milioane de euro. Acceleratorul InnovX-BCR își propune să ofere comunității de startup-uri din România acces la cele mai noi tehnologii, educație de top, precum și expunere globală, prin parteneriate cu 47 de jucători locali de top la nivel internațional.
  • Peste 21.000 de antreprenori au beneficiat de acces la educație antreprenorială și informații despre cum pot porni sau dezvolta o afacere prin platforma gratuită Școala de Business.

Educație digitală

  • În parteneriat cu platforma Adservio, BCR a sprijinit 21.000 de elevi și 30.000 de părinți din 144 de școli din țară să se conecteze cu instrumente digitale de educație, iar, alături de Brio, a asigurat acces la educație digitală și instrumente de evaluare pentru 1.000 de profesori și 3.000 de elevi. 
  • Peste 60.000 de copii și-au dezvoltat și testat competențe pentru viitor în cadrul NextLab Tech, cea mai importantă competiție de robotică din Sud-Estul Europei.

Voluntariat și comunitate

ADVERTISING
  • Voluntarii BCR au sprijinit direct în 2022 peste 1.200 de beneficiari ai organizațiilor Teach for Romania și Carusel.
  • Peste 160 de ONG-uri au fost susținute pentru a dezvolta programe de impact în comunitățile locale
  • Grupul BCR a susținut cu peste 235.000 de euro organizațiile care ofereau asistență pentru refugiații ucraineni, iar Caravana BCR a asigurat sprijin de bază direct la granițe. 
  • InnovX-BCR și Jobful au lansat platforma jobs4ukr.com, pentru a susține integrarea socială a refugiaților ucraineni prin acces la locuri de muncă. În 2022, în platformă s-au înregistrat peste 8.000 de ucraineni și 2.000 de angajatori.

„Pentru noi, social banking și social finance înseamnă găsirea de soluții pentru a construi o societate mai bună. Facem asta prin produse și servicii personalizate, adaptate contextului clienților noștri, urmărind trei direcții strategice: sprijin pentru societatea civilă, antreprenoriat și educație. La BCR Social Finance ne dorim să construim pe termen lung, nu doar să deservim nevoile imediate, și considerăm că educație este în centrul tuturor inițiativelor care au impact real. Iar experiența noastră se bazează pe faptul că punem oamenii în contextele necesare pentru a reuși”, a declarat Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance.

Susținerea mediului antreprenorial, dezvoltarea comunităților și generarea de impact social sunt esențiale pentru evoluția României, iar proiecte ca InnovX-BCR, Early Innovators, Toolkit for Women Entrepreners și Launch au fost dezvoltate pentru a stimula potențialul antreprenorial al României și pentru a crea obișnuință cu tehnologia. 

Colaborarea și accesul la resurse – nu doar financiare, ci și la resurse umane sau know-how – sunt esențiale la toate nivelurile. E valabil în banking, în zona de antreprenoriat și mai ales în zona de tehnologie și inovație. Noi vom continua să dezvoltăm și să susținem proiectele care încurajează evoluția și tehnologia, care deschid ecosistemul de parteneriate și accelerează inovația, care se integrează în comunitate și aduc plus valoare”, a adăugat Ana Crețu, co-fondator InnovX-BCR și șef departament Social Banking, BCR.

Raportul de Impact Social 2022 a fost lansat în cadrul evenimentului BCR Expert Hub, printr-o discuție despre rolul instituțiilor financiare în susținerea antreprenoriatului și educației pentru promovarea rezilienței sociale. La discuție au participat Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance, Nicoleta Deliu-Pașol, director de comunicare BCR, Ana Crețu, co-fondator InnovX-BCR și șef departament Social Banking BCR, alături de Claudia Petrescu, sociolog și cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Adriana Preda, CEO & Board member The Social Incubator și Mihai Cepoi, fondator și CEO Jobful. 

Evenimentul de lansare a adus în discuție modul în care sectorul bancar poate susține, atât financiar, cât și prin alte forme de sprijin, dezvoltarea socială și antreprenorială. De asemenea, discuția a acoperit și principalele provocări cu care se confruntă asociațiile non-profit, întreprinderile sociale și inițiativele civice, și formele de colaborare și suport necesare pentru dezvoltarea acestui sector. 

Raportul de impact social al BCR Group pentru anul 2022 este disponibil aici: https://www.bcr.ro/Raport-de-Impact-Social-BCR-2022

BCR Social Finance S.A. este o instituție financiară nebancară (IFN), înființată în 2008 sub denumirea de good.bee Credit (GBC), cu acționariat Erste Social Finance Holding GmbH (51%) și Banca Comercială Română S.A. (49%) . BCR Social Finance IFN este supusă legislației specifice și regulamentelor emise de către și sub supravegherea Băncii Naționale. Erste Social Finance Holding GmbH este componenta de incluziune financiară a Grupului Erste (60%) și Fundației ERSTE (40%). Înființată în 2008 de către Fundația Erste si Grupul Erste, scopul său fiind acela de a contribui la prosperitate și de a facilita accesul la servicii financiare pentru toți, prin investiții integrate în infrastructura socială, servicii sociale, capital uman și dezvoltarea abilităților, inovație, microfinanțare și economie socială în regiunea CEE.


BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 321 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 40% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.