Un elev de 7 ani din Constanța s-a dus la școală cu o armă cu lunetă UPDATE Incidentul s-a întâmplat ieri, Poliția chemată abia azi, după prânz

Un elev de 7 ani din Constanța s-a dus la școală cu o armă cu lunetă <span style="color:#990000;"><span style="color:#990000;">UPDATE</span></span> Incidentul s-a întâmplat ieri, Poliția chemată abia azi, după prânz
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un elev de 7 ani s-a dus la şcoală cu o armă cu lunetă de tip airsoft.

Totul s-a întâmplat la Şcoala Generală nr. 33 Anghel Saligny din Constanţa.

Incidentul a avut loc miercuri, însă conducerea școlii l-a anunțat abia joi, în jurul orei 14, conform purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Olimpia Ceară.

Din primele informaţii, elevul de clasa I ar fi luat arma de la tatăl său pentru a se lăuda la colegi, transmite Antena3. 

image-40

IPJ Constanţa a anunţat că poliţiştii Secţiei 5 au fost sesizaţi, joi, prin apel la 112, de către directorul şcolii că un copil de 7 ani ar fi introdus o armă în incinta unităţii de învăţământ.

ADVERTISING

“Patrula mixtă deplasată la faţa locului, formată din poliţist şi jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, a constatat că, la data de 10 mai, în jurul orei 17:00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învăţământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală şi nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic”, a transmis sursa citată.

Părinţii copilului sunt audiați de poliţie, iar cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în cauza fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

ADVERTISING

Arma adusă miercuri, Poliţia chemată abia joi

Inspectorul şcolar general al IŞJ Constanţa, Sorin Mihai, a relatat cum s-au petrecut lucrurile.

Băiatul a adus arma, miercuri după amiază, în curtea şcolii, când nu avea cursuri, dorind să se joace cu alţi colegi, iar aceasta i-a fost luată de către profesorul de sport şi încuiată într-un cabinet.

Poliţia a fost anunţată abia în cursul zilei de joi de către directorul şcolii, atunci când a aflat despre arma respectivă.

“Un elev de clasa întâi care nu avea cursuri în perioada respectivă a venit într-o pauză cu gândul de a se juca cu alţi copii în curtea şcolii. În acest sens, a avut asupra lui o armă de agrement se numeşte, din ceea  ce mi-au comunicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, de tip airsoft, care nu necesită autorizare.

ADVERTISING

Arma nu era funcţională şi scopul declarat al copilului era acela de a veni să se joace cu alţi copii. La momentul la care a fost identificat obiectul respectiv, profesorul de educaţie fizică, cel care la momentul respectiv era pe terenul de sport, a preluat obiectul şi l-a dus în unitatea de învăţământ.

Şi astăzi dimineaţă părintele a fost înştiinţat şi, de asemenea, a fost înştiinţată şi Poliţia, care a efectuat cercetări şi, din analiza dumnealor, am aflat că este vorba de un obiect care totuşi nu era funcţional în raport cu ceea ce reprezintă funcţionalitatea lui. (...) Aici este o problemă de comunicare internă a unităţii de învăţământ pe care o vom regla.

În sensul acesta trebuie să existe pe procedura de comunicare celeritate şi o mai mare atenţie asupra modalităţii în care ne comunică, astfel încât să putem să-i sprijinim”, a declarat Sorin Mihai jurnaliştilor.

Şcoala nu are niciun paznic

El a precizat că şcoala nu are paznici, ci doar camere de supraveghere.

“A intrat pe poarta unităţii de învăţământ şi aici a fost o problemă şi am cerut să fie asigurat perimetrul unităţii de învăţământ şi acum este închisă poarta respectivă şi există o persoană care asigură accesul în unitatea de învăţământ. (...) Până acum paza umană nu era asigurată de către cineva care să fie prezent la poarta şcolii, astfel încât să creeze acces pentru cei care ar dori să intre în unitatea de învăţământ.

Există camere de supraveghere şi, în egală măsură, există şi soluţii pe care i le-am comunicat doamnei directoare, în sensul că pe ştatul de funcţii există posturi vacante care pot fi transformate rapid şi asta se va întâmpla pe post de paznic, adică să se asigure pază umană pe întreaga perioadă a derulării actului educativ”, a anunţat inspectorul, citat de News.ro.

El a mai spus că părintele elevului respectiv şi-a dat acordul ca acesta să fie consiliat de către specialişti.

“S-a luat legătura cu consilierul şcolar din unitatea de învăţământ. Părintele care a venit pentru a da declaraţii, pentru că a fost solicitată prezenţa dumnealui de către reprezentanţii Poliţiei, a dat şi acordul scris pentru ca respectivul elev să fie consiliat individual şi pe parcursul zilelor următoare va interveni inclusiv CJAP, adică toţi specialiştii care pot să îl sprijine în acest sens şi să asigure din punct de vedere psihologic armonizarea elevului”, a mai precizat inspectorul şcolar general.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇