Irina Begu, eliminată în turul doi la turneul de la Roma

Irina Begu, eliminată în turul doi la turneul de la Roma

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de chinezoaica Xiyu Wang, cu 6-4, 7-5, joi, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, pe zgură, dotat cu premii totale de 3.572.618 euro.

Begu (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 31, s-a înclinat după o oră şi 48 de minute de joc.

Wang (22 ani, 75 WTA) a început mai bine meciul şi a condus cu 2-0, dar Begu, care a intrat direct în turul secund la Foro Italico, a reuşit să egaleze, 2-2. Chinezoaica a încheiat primul set cu break (6-4). În actul secund, Begu a reuşit să câştige contra serviciului la 3-3 şi s-a desprins apoi la 5-3, a ratat două mingi de set la 5-4, dar a cedat setul cu 5-7, după patru ghemuri pierdute la rând.

ADVERTISING

Românca, sfertfinalistă la Madrid, a comis 6 duble greşeli în acest meci.

Begu s-a ales cu un cec de 12.652 euro şi 35 de puncte WTA pentru participare.

Joi vor evolua alte două românce în turul secund, Gabriela Ruse o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, iar Ana Bogdan o va înfrunta pe Caroline Garcia (Franţa). Vineri, Sorana Cîrstea va juca în turul al doilea contra letonei Jelena Ostapenko.

La dublu, Ruse şi ucraineanca Marta Kostiuk vor juca în prima rundă contra perechii Tereza Mihalikova (Slovacia)/Alycia Parks (SUA), iar Monica Niculescu şi japoneza Makoto Ninomiya vor evolua împotriva cuplului Leylah Fernandez (Canada)/Taylor Townsend (SUA).

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!