Anchetă la Spitalul Militar. Un asistent seda paciente fără să aibă nevoie. E suspect și de agresiune sexuală

Anchetă la Spitalul Militar. Un asistent seda paciente fără să aibă nevoie. E suspect și de agresiune sexuală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spitalul Militar Central anunţă că a sesizat Parchetul Militar după ce un asistent medical ar fi administrat mai multor paciente un medicament cu efect sedativ, deşi nu exista o prescripţie medicală în acest sens. În paralel, instituţia a deschis propria anchetă şi a înăsprit regulile.

Libertatea a dezvăluit miercuri acest caz și, ulterior, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) „Dr. Carol Davila” a transmis precizări. Potrivit publicației, asistentul a administrat intenţionat Diazepam, un medicament cu efect sedativ, la trei paciente, iar una dintre ele ar fi ajuns ulterior la Terapie Intensivă, în urma unui stop cardio-respirator. Medicii de la ATI care au salvat-o au avut suspiciunea unei agresiuni sexuale, astfel că au anunţat conducerea.

ADVERTISING

În comunicat, reprezentanții Spitalului Militar precizează însă că niciun pacient nu a avut nevoie să fie transferat în altă secţie din cauza agravării stării de sănătate.

„Sâmbătă, 6 mai, ca urmare a unei sesizări primite de la o echipă de gardă privind suspiciunea administrării, fără prescripţie medicală explicită, a unor produse farmaceutice (medicamente), unor pacienţi internaţi în spitalul nostru, conducerea SUUMC a sesizat cu maximă urgenţă, conform procedurilor legale, Parchetul Militar.

Pacienţii în discuţie au fost sub supraveghere medicală permanentă la nivelul secţiei în care erau internaţi. De la data evenimentului şi până în prezent, niciun pacient nu a necesitat transferul într-o altă secţie ca urmare a agravării stării de sănătate, toţi urmând protocoalele de investigaţii şi cele terapeutice stabilite de medicii curanţi”, au explicat reprezentanţii unităţii medicale.

ADVERTISING

Totodată, spitalul a deschis propria anchetă şi a înăsprit regulile.

„În paralel cu ancheta penală, unitatea noastră a dispus o cercetare administrativă privind analiza cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia unui astfel de incident, înăsprind regulile privind accesul la aplicarea procedurilor şi protocoalelor medicale. SUUMC colaborează necondiţionat cu organele de cercetare penală pe care le-a sesizat, instituţia noastră fiind direct interesată de aflarea adevărului”, au mai transmis reprezentaţii spitalului.

ADVERTISING

În acest caz, Parchetul Militar a deschis un dosar in rem pentru tentativă de omor calificat, potrivit Libertatea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇