Bijutier acuzat că a orchestrat un jaf de 2,8 milioane în propriul magazin

Bijutier acuzat că a orchestrat un jaf de 2,8 milioane în propriul magazin

Un bijutier de renume din Sydney e acuzat că a organizat un jaf armat în propriul magazin, în ceea ce poliţia din New South Wales susţine că a fost o încercare elaborată de a frauda o companie de asigurări cu peste 2,8 milioane de dolari australieni.

Michel Elias Germani – a cărui afacere, Germani Jewellery, a creat articole pentru personalităţi precum Diana, fostă prinţesă de Wales, actriţa Elizabeth Taylor sau familia regală saudită – a fost arestat luni, informează The Guardian.

Poliţia susţine că bărbatul de 65 de ani le-a declarat iniţial poliţiştilor că el şi o angajată au fost ameninţaţi de doi bărbaţi care s-au dat drept clienţi la magazinul său din Queen Victoria Building din Sydney, în luna ianuarie.

ADVERTISING

Unul dintre bărbaţi ar fi ameninţat-o pe angajată cu un cuţit, în timp ce celălalt a cerut acces la seiful bijutierului, potrivit poliţiei.

Cei doi le-ar fi legat mâinile şi picioarele lui Germani şi angajatei cu legături de cablu şi apoi ar fi fugit din magazin cu o importantă captură de bijuterii, potrivit poliţiei.

Luna trecută, poliţia i-a arestat pe Shanel Tofaeono, de 37 de ani, şi pe Mounir Helou, de 57 de ani, pentru presupusul jaf.

Luni, poliţia l-a arestat pe Germani după ce a ajuns să creadă că jaful a fost o înşelătorie.

ADVERTISING

Bijutierul s-a prezentat marţi în faţa unui tribunal local, unde poliţia a susţinut că acesta a fost implicat în "planificarea şi coordonarea jafului şi a încercat să fraudeze o companie de asigurări".

Inspectorul de poliţie Joe Doueihi a declarat reporterilor că angajata, care a fost rănită în atac, era "absolut traumatizată" şi că aceasta nu avea cunoştinţă de înscenare.

"A fost ameninţată cu violenţa şi cu un cuţit, și legată cu legături de cablu la picioare şi la mâini; a fost convinsă că este vorba despre un jaf adevărat", a subliniat inspectorul.

ADVERTISING

Germani a fost acuzat de furt calificat şi privare de libertate, de tentativă de obţinere a unui avantaj financiar prin înşelăciune, de participare la un grup infracţional şi de contribuţie la activităţi infracţionale, printre altele.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇