ITF a luat o nouă decizie în cazul Simonei Halep: Anunțul sportivei noastre

ITF a luat o nouă decizie în cazul Simonei Halep: Anunțul sportivei noastre

Federația Internațională de Tenis (ITF) a luat o nouă decizie în cazul de dopaj al Simonei Halep.

Audierea programată la finalul acestei luni a fost anulată pentru finalul lunii mai, potrivit unui anunț făcut de Simona Halep. Totuși, Simona spune că un verdict ar putea veni chiar mai târziu de 28 mai.

"Următorul pas este o audiere la sfârșitul lunii mai, dar este foarte fragilă pentru că ITF a spus că ar putea să o anuleze. Dacă vor face asta, vor trece aproape opt luni de când am fost suspendată provizoriu pentru prima dată și cred că nu este corect să petrec opt luni fără să fiu măcar judecată de Tribunal.

ADVERTISING

Din punct de vedere emoțional, întreaga perioadă nu a fost ușoară și am simțit doar nevoia să vorbesc cu vocea tare fanilor mei, susținătorilor mei și, de fapt, întregului public. Sunt sigură că vor să știe cu adevărat ce se întâmplă și de ce durează atât de mult. Am vrut să tac până când cazul avea un verdict, dar este prea greu, așa că am simțit că ar fi foarte bine pentru mine să vorbesc despre asta cu voce tare", a spus Simona Halep pentru Tennis Majors.

Amintim că Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din 2022.

ADVERTISING

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat că Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanță aflată pe lista interzisă a Agenției Mondiale Antidoping (WADA) din 2022.

În consecință, Simona a fost suspendată provizoriu și nu va putea să concureze sau să participe la niciun eveniment de tenis organizat de WTA sau ITF.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!