Președintele La Liga, despre revenirea lui Leo Messi la FC Barcelona

Președintele La Liga, despre revenirea lui Leo Messi la FC Barcelona

Preşedintele ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, a apreciat, miercuri, că FC Barcelona nu se află în prezent la nivelul financiar care să-i permită să-l readucă pe fostul său idol Lionel Messi, dar speră că argentinianul ”va reveni”, printr-un plan financiar riguros al clubului catalan, transmite AFP.

”Azi, el nu ar putea fi (înscris în La Liga, n. red.), dar mai este timp”, a explicat Tebas, într-o conferinţă de presă, adăugând că aşteaptă ”un plan de fezabilitate” al clubului FC Barcelona, care ar putea ”să vândă jucători” pentru a strânge reasursele necesare.

ADVERTISING

Preşedintele La Liga a asigurat că speră ca gruparea catalană va reuşi să-l readucă pe starul argentinian al cărui contract cu Paris Saint-Germain va expira în luna iumie.

''Nu vom modifica regulile controlului financiar aprobate de cluburi pentru a-l putea înscrie pe Messi'', a subliniat Javier Tebas, chiar dacă este dorinţa ligii de a reveni în campionat.

Miercuri, cotidianul catalan El Mundo Deportivo a afirmat că FC Barcelona are ''intenţia fermă de a-l recupera pe Leo Messi'' în vară, cu o ofertă de contract pe două sezoane.

ADVERTISING

Messi a părăsit în lacrimi în 2021 clubul la care îşi petrecuse întreaga carieră de până atunci, semnând pentru PSG.

La clubul parizian, Messi a marcat 31 de goluri în 69 de partide, fără a deveni idolul dorit de Paris, în principal din cauza eşecurilor suferite de club în Liga Campionilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇