Teatrul Naţional din Cluj-Napoca anunţă premiera spectacolului Dona Juana de Radu Stanca. Premiera va avea loc vineri, 7 aprilie 2023, în Studioul „Euphorion”, de la ora 19:00.
regia și decorul: Tudor Lucanu
costumele: Zsófia Gábor
Distribuţia:
Matei Rotaru
Cecilia Lucanu-Donat
Teatrul Național din Cluj-Napoca își invită spectatorii la o nouă premieră, pe textul dramatic, dar profund poetic, al lui Radu Stanca, Dona Juana, piesă scrisă în 1947 dar jucată în 1968.
Așa cum remarcă Ion Vartic, această piesă este poate chiar „capodopera dramaturgiei” stanciene, „cea mai ingenioasă soluționare a unui motiv tradițional (...) imaginându-i celebrului erou o echivalență feminină”. Seducătorul Don Juan și inaccesibila Dona Juana se întâlnesc, împinși de dorința aprigă de a răzbuna reciproc sutele de amanți și amante seduși și amăgiți. Mai mult decât atât, Dona Juana pune un pariu periculos cu straniul Don Fernando, cel care îi dă mereu târcoale, cu o perseverență macabră... Ceea ce se petrece este, însă, cum o va recunoaște personajul feminin, „de necrezut! Am găsit dragostea. Dragostea neasemuită. De ani întregi căutată, de veacuri întregi râvnită...”, ființele celor doi tineri topindu-se în creuzetul fermecat al iubirii. Orgoliul nemăsurat al celor doi, precum și dorința neînfrântă de a-și păstra invulnerabilitatea îi îndeamnă să-și ascundă însă adevăratul chip în momentul împlinirii erotice a cuplului. Masca îi scutește de primejdia de a le fi recunoscută iubirea de către ceilalți, dar îi aruncă și în vârtejul înșelătoriei reciproce. Cine va ieși biruitor din acest joc periculos al iubirii? Vă lăsăm să o descoperiți, prin subtilul dans cu convențiile teatrale, condus cu măiestrie de actrița Cecilia Lucanu-Donat și actorul Matei Rotaru.
Viziunea propusă de Tudor Lucanu se joacă atât cu spectatorul, cât și cu personajele, într-un labirint al întrebărilor și al identităților oglindite. Dona Juana, cea care se auto-izolează narcisist în cetatea virtuții sale, e mereu „doar ea cu ea și oriunde se întoarce, oriunde s-ar uita tot de ea dă; de ce se izolează? care e problema ei?” se întreabă regizorul.
Nu este ea, până la urmă, cea „care se reflectă și în oglinda fizică, dar și în celelalte personaje”? Personaje care ne apar ca alter ego-uri ale ei, iar întreg spațiul, ca un cub de sticlă, un loc-oglindire, un labirint al propriei imagini fatale.