Bucură-te alături de noi de primăvară, momentul ideal de a învăța și descoperi ceva nou!
În aprilie, ți-am pregătit cursuri și evenimente interesante, din domenii diverse, pentru toate gusturile.
La Fundația Calea Victoriei vorbim despre artă, filozofie, basme, comunicare, emoții și dezvoltare personală și multe altele. Și, fiindcă știm că vremea de afară este perfectă pentru plimbare, am pregătit tururi ghidate în București, prilej minunat de a (re)descoperi orașul.
Descoperă armonia și liniștea interioară la atelierul despre gestionarea emoțiilor, la introducere în Feng Shui modern sau la ineditul curs Lecția tibetană: tehnici budiste de antrenament al minții.
Dacă vrei să știi ce ne influențează stilul de comunicare, vino să afli mai multe despre tipologii umane și forme de comunicare, de la lectorul Alexandru Philippide, la Fundația Calea Victoriei. Iar dacă te preocupă dezvoltarea personală, află de la Julia Nagy cum să îți folosești vocea și să te împrietenești cu ea.
Dacă vrei să-ți dezvolți creativitatea, am pregătit pentru tine Curs de fotografie pentru începători, atelier de analiză de film, cu cineastul Florin Șerban, dar și cursuri teoretice despre opere de artă celebre, lumea basmelor sau istoria artei europene.
Și, nu uita, în aprilie ți-am pregătit trei tururi ghidate, așa că te așteptăm alături de noi să descoperi Calea Victoriei, Bulevardul Magheru și Cartierul Armenesc!
Întregul program al cursurilor din luna martie la Fundația Calea Victoriei este pe site, sau pe pagina de Facebook.
Fundația Calea Victoriei este singurul loc în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale și interactive. De peste 15 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați.
Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori. Ne mândrim cu peste 70.000 de cursanţi care au participat la proiectele noastre și cu peste 6000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).