Cristi Chivu, favorit să preia prima echipă a lui Inter Milano - presă

Cristi Chivu, favorit să preia prima echipă a lui Inter Milano - presă

Cristi Chivu, fostul mare fundaș și căpitan al naționalei României, este foarte aproape să dea lovitura carierei și să ajungă antrenor la Internazionale Milano.

Ajuns antrenor la Inter Primavera, echipa de tineret a marelui Inter, Chivu, 42 de ani, poate să îl înlocuiască pe Simone Inzaghi, cel care a dus-o pe Inter la 3 înfrângeri la rând și e aproape să o scoată chiar din top 4.

Informația a fost furnizată de cunoscutul cotidian roz Gazzetta dello Sport, care anunță că fostul căpitan al echipei naționale a României e marele favorit să preia banca primei echipe.

ADVERTISING

Singura șansă ca Inzaghi să mai rămână ar fi un parcurs foarte bun în Champions League, acolo unde Inter a picat în sferturi cu Benfica Lisabona: "Vorbim, bineînțeles, despre un antrenor care să îi ghideze pe Lautaro și pe coechipierii săi până la finalul sezonului: Chivu, antrenorul Primavera, este o opțiune; Cambiasso s-a retras; Zenga e o soluție dictată mai ales de dragostea sa pentru Inter. Dar chiar și el ar accepta să se pună la bătaie pentru o mână de meciuri fără a avea certitudini (nici pe departe) privind rămânerea în 2023-24? De aceea, a termina 2022-23 cu Inzaghi pe bancă ar fi cea mai simplă soluție. Dar următoarele 270 de minute vor decide.

ADVERTISING

A zecea înfrângere în 28 de zile de campionat, perspectiva de a nu mai fi între primele patru din campionat și coșmarul de a trăi un final de sezon cu aceleași rezultate ca în ultima lună, determină conducerea lui Inter să reflecteze nu doar asupra viitorului, ci și asupra prezentului lui Simone Inzaghi pe banca nerazzurrilor. În Viale della Liberazione se speră ca antrenorul să întoarcă lucrurile încă de marți, la Torino, în prima manșă a semifinalelor Cupei Italiei cu Juventus, dar indiciile din ultimele săptămâni sunt proaste și astfel, pe lângă faptul că se gândește la numele înlocuitorului care să conducă echipa în sezonul viitor, este inevitabil să se studieze un plan de urgență", scrie Gazzetta.

ADVERTISING

Chivu a evoluat ca jucător la Inter din 2007 până în 2014, iar apoi a preluat o formație de juniori a trupei în negru și albastru, ajungând în timp, iată, antrenor la formația secundă, cu care a luat și un titlu de campioană.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!