Procesul care l-a dus pe Putin la invadarea Ucrainei se petrece acum și cu Xi Jinping.
Pentru orice autocrat, obținerea puterii politice absolute este țelul său suprem pentru că abia atunci o poate exercita nestingherit. Pentru o atare întreprindere, oricât ar fi condițiile de favorabile, autocrații au nevoie de timp de la prima numire în fruntea țărilor lor până la exercitatea dominației interne absolute.
Astfel, Putin a avut nevoie de câteva mandate ca să își consolideze puterea politică, ca să supună oligarhii și să își execute rivalii. Jinping a avut nevoie de două mandate pentru ca ultima realegere în fruntea Partidului Comunist Chinez să îi securizeze puterea politică internă.
Odată atins acest obiectiv autocratul trece la următorul nivel, anume folosirea resurselor statului în folos propriu. Prin folos propriu nu trebuie înțealesă neapărat doar acumularea de bogăție sau pur și simplu traiul privilegiat, ci mai ales punerea în practică a unei viziuni politice sau militare. Autocrații sunt oameni care se luptă nu doar cu opoziția de acasă ci mai ales cu setul de reguli pe care l-au încălcat ca să ajungă la puterea deplină.
Viziunea politică a lui Putin este refacerea puterii imperiului rus. Viziunea lui Jinping este o Chină devenită prima putere mondială, politic și militar. Putin se lovește în realizarea viziunii sale de puterea UE și NATO, a democrației în general. Jinping nu poate recupera rapid decalajul economic al Chinei pentru că lumea este deja partajată iar SUA sunt hegemonul.
Noua ordine politică mondială, ceruta impotent de Putin și clamată ca obiectiv devenit brusc actual de Jinping, asta înseamnă, cu subiect și predicat: reducerea influenței SUA în lume - deci a dreptului internațional - și înlocuirea sa cu politicile propriilor țări. Rusia și China sunt țări ,,prietene” pentru că au același scop, creșterea influenței lor mondiale și reducerea influenței SUA.
Dar căile lor sunt diferite. Militarismul rus n-a știu cum altfel să reclame statutul de putere mondială decât prin invadarea Ucrainei. Imperiul rus nu mai există decât pe hârtie pentru că influența lui Putin în lume a scăzut considerabil deoarece forța economică a Rusiei a fost continuu pe o pantă descendentă. Forța Chinei a crescut de la deceniu la deceniu, odată cu creșterea economică a colosului asiatic, dar China nu s-a putut manifesta pe plan politic mondial agresiv pentru că avea și încă are nevoie de piața americană și de piețele europene pentru a-și vinde produsele. Iar pentru asta era obligată să ducă o politică relativ ,,cuminte”.
Ambele state sunt blocate economic și militar de puterea SUA, UE și NATO. Rusia a ales războiul ca să încerce să scape din acest blocaj, China are reticențe în a atacă Taiwanul din cauza faptului că armata sa nu este modernizată și o înfrângere în cazul unei invazii i-ar reteza prestigiul mondial pentru multe decenii.
Putin a calculat greșit invazia Ucrainei și iată că ajutorul militar occidental îl pune în situația nefericită nu doar de a pierde războiul, ci îi pune sub semnul întrebării chiar puterea, chiar scaunul de la Kremlin. Putin a ajuns inculpat de CPI pentru deportarea copiilor din Ucraina, o crimă de război impardonabilă. Vor mai urma și alte acuzații care îl vor face nefrecventabil pe dictator.
Xi Jinping, spre deosebire de Putin, pare că are mai multă răbdare, dar nu destulă. Știe că pe termen mediu China va ajunge din urmă economiile vestice și atunci influența țării sale se va manifesta și egalând și puterea militară a NATO, dacă are suficient spațiu de manevră. Știe asta, vrea asta și locul răbdării proverbiale chinezești este luat de un soi de frenezie. Deja declarațiile ministrului de externe chinez pregătesc lumea pentru ce va urma. China crede că războiul din Ucraina a produs breșa de rigoare în puterea SUA și Jinping este convins că toate atuurile sunt de partea sa.
Cred că președintele chinez se grăbește la fel cum a făcut și președintele rus. Dacă evaluăm resursele cheltuite de Rusia pentru a slăbi SUA și UE, de la prețul prea mic al gazelor naturale furnizate Germaniei la banii și energia cheltuite pentru a-l ajuta pe Trump să fie președinte, ajungem la concluzia că efortul Rusiei a fost greșit calculat.
Rușii au obținut prea puțin în raport cu ce au investit pentru că nu distrugi o democrație doar manipulând sau maculând unii dintre liderii ei. La fel face și China, se zburzuluiește la SUA și la Europa dar nu-și revine de pe urma prostiilor economice și sociale făcute în pandemie decât furând bani din asigurările sociale și punând chinezii la muncă îndelungată, ca domnul Macron.
Dacă invadarea Ucrainei a aruncat la coșul de gunoi al istoriei hârjonelile și contrele dintre occidentali de au ajuns să facă front comun împotriva Rusiei, lucru pe care domnul Putin îl credea imposibil, la fel se întâmplă și cu China. SUA, Australia, Japonia, Coreea de Sud au suficiente resurse economice și militare pentru a încetini suficient sau chiar de a bloca expansiunea Chinei în Pacific. Iar expaniunea spre Pacific este singura cale prin care China își poate spori dominația în regiune. În rest, Rusia, India și lumea islamică o priponesc înăuntrul propriului teritoriu, așa cum acum Ucraina priponește Rusia înăuntrul granițelor sale statale actuale.
Rusia s-a înșelat jucând cartea războiului iar China se va înșela și ea jucând cartea rescrierii ordinii mondiale. Jinping a ajuns la cota maximă a puterii sale, nu mai poate livra altceva partidului și societății, nu mai poate avea rezultate reale extraordinare și ajunge să patineze pe eterna temă a dușmanului extern. Când ajung să se bată cu dușmani externi imaginari, autocrații sunt la limitele lor maxime de putere, sunt în vârful muntelui și de acolo vor începe obligatoriu să coboare.
În acest sens văd ,,extraordinara” întâlnire dintre cei doi autocrați de la Moscova, ca pe o cină de adio la care au vrut să servească drept fel principal noua ordine mondială visată dar au mâncat forțat ciorba chioară a realității politice mondiale.
Rămas bun prietene, ai grijă de tine. Putin privește orb spre hăul pierderii puterii, Xi Jinping privește spre un înainte glorios, către care i se pare că zboară. Niciunul nu vede propria cădere, văd fiecare doar căderea celuilalt. Una ce se produce acum, una cu care suntem contemporani, alta care se va produce pentru că președintele chinez are, vorba domnului filozof Murphy, idei politice puține și fixe. Vorbind despre fantasme, domnul Xi Jinping dovedește că și-a atins maximul de incapacitate politică.
Deci, rămas bun prieteni, aveți grijă de voi!