Cartea Interviuri rock, vol. 5 de Radu Lupaşcu se va lansa în cadrul Urban Blues Fest #3, care va fi găzduită la The Pub Universităţii în weekend-ul 30 martie – 2 aprilie. Succesiunea interviurilor începută în colecţia Mitologii subiective (110/160mm) continuă cu un nou volum, în consacrata colecţie Vibraţii singulare, într-un nou format (130 / 200 mm), elegant, atractiv şi cu o tipăritură color de cea mai bună calitate.
Dintre cele 20 de interviuri prezente în carte, cele mai multe sunt cu români şi doar şase sunt invitaţi din afara ţării, însă inedite pentru fanii revistei Arta sunetelor şi nu numai. Dintre români, şase trăiesc în Occident, Dan Chebac la Roma (interviu în exclusivitate, nepublicat!), Eugen Gondi în Amsterdam, Elena Mîndru în Helsinki, Tavi Iepan în Hamburg şi Bogdan Vaida în Freiburg. Coperta acestui volum este o altă premieră pentru jurnalistica muzicală dâmboviţeană, una avangardistă, cum a fost ea numită de profesorul şi filosoful Gabriel Petric. Ideea acestei coperţi a pornit de la o operă de artă a strălucitei pictoriţe Angela Tomaselli.
Radu-Ioan Lupaşcu este producător muzical ("Semnal M", "Ragevoluţia rock", "Romanian Tribute to Jimi Hendrix", "Romanian Tribute to Jimi Hendrix vol. 2" etc.), director executiv şi de vânzări al unor case de discuri, organizator de evenimente ("Big Mamou", The PUB etc.), redactor de specialitate, coordonator, redactor-şef, prezentator de emisiuni, promoter artişti, creator al celebrului grup de la "Blues Cafe", precum şi un cunoscut colecţionar de viniluri, compact discuri audio, video şi autografe. Este membru fondator a două reviste muzicale cu personalitate, „Musical Report" (1999) şi „Art & Roll" (2000), unde a publicat primele sale cronici despre rock, prog, blues şi jazz. A semnat alte articole şi interviuri, în publicaţii săptămânale sau periodice ca: "Şapte Seri", "Backstage", „Sunete", "Academia Caţavencu" şi "Gazeta Cărţilor". A fost consultant muzical al dicţionarului „Eleganţa Muzicii“ce cuprinde o istorie a coperţilor de disc româneşti. A fost membru fondator şi organizator al primului "Festival al Muzicanţilor de Stradă" (2005) şi al primului festival de chitară bas din România, "Dracula Bass Festival" (2011, 2012). A publicat volumele „Pe urmele lui Hendrix" (2005), „Interviuri rock" (2012), "Interviuri rock 2" (2015), "Interviuri rock 3" (2016) şi “Interviuri rock 4” (2019) în seria Mitologii Subiective. Coordonează "Trilogia Sunetelor", primele antologii tipărite ale revistei virtuale artasunetelor.ro, realizând împreună cu Ioan Big „Arta sunetelor" (Adenium 2014) şi „Culorile sunetelor" (RAO 2015). În 2016 a plăsmuit de unul singur antologia "Bucuria sunetelor" (Editura din Condei). În 2018, în anul centenarului, cu ocazia împlinirii a zece ani de revistă virtuală, a construit împreună cu Ioan Big şi Gabriel Petric dublul volum antologic "Zece dintr-o sută (o selecţie de articole de excepţie din cei zece ani de activitate virtuală) - Cartea sunetelor (singurul volum românesc 100% cu subiecte muzicale dedicat centenarului)" lansat la Editura Arvin Press din Bucureşti.
A lansat colecţia Vibraţii singulare, o serie nouă în arealul de interes al Artei Sunetelor și al cititorilor interesați de dimensiunea sonoră a existenței, ca mod de a privi și înțelege
Lumea. În această serie de cărţi au apărut: Riffuri de chitară de Gabriel Petric (2020), Rockin’ by myself, 2013 - 2016 de Dumitru Ungureanu (2021), Rebel şi liber de Alexandru Albiter (2021) şi Blues Made in Romania de Radu Lupaşcu. Blues Made in Romania, cartea bluesului românesc, este cea mai bine vândută carte a colecţiei Vibraţii singulare şi a fost lansată în două ediţii în anul 2022. Radu Lupaşcu a gândit şi realizat primul festival de blues din capitală, Urban Blues Fest. Prima ediţie a fost soldout şi s-a desfăşurat între 15 - 17 aprilie 2022 la The Pub Universităţii (Trocadero) din Bucureşti. Ediţia a doua s-a desfăşurat în aceeaşi locaţie, între 14 - 16 octombrie 2022. În ianuarie 2023 a demarat proiectul Trocadero Blues Fest tot la The Pub Universităţii unde invită muzicieni români sau străini din stilurile muzicale înrudite cu bluesul. Are în pregătire o nouă antologie cu redacţia artasunetelor.ro şi invitaţii ei, numită Istoria sunetelor.
„Cine a urmărit seria de interviuri rock realizată de Radu Lupașcu a putut constata temeinicia informațiilor biografice și muzicale, precum și deschiderea ei culturală și spirituală. Curiozitate, dialog și verticalitate – iată doar trei dimensiuni ale întrevederilor. Al cincilea volum al interviurilor nu se dezminte. Muzicieni de blues, rock, prog, jazz, muzică clasică sau organizatori de festivaluri și oameni din mass-media se perindă prin fața cititorului, răspund cu franchețe la întrebări și contribuie, în mod colocvial, la istoria vieții muzicale contemporane, naționale sau internaționale. Evident, e mai mult decât “rock” în aceste pagini sau, mai bine zis, “rockul” are aici și înțelesul de atitudine, nu doar de stil. Autorul oferă, prin cartea de față (dar și prin cele anterioare), un backstage pass fiecărui cititor pasionat de muzică, ridicând generos colțul cortinei și prezentându-ne artiști autentici și vrednici promotori culturali.” (Gabriel Petric)
Interviuri rock, vol. 5 de Radu Lupaşcu
Bucureşti, Editura Akakia, 2023.
Format 130 / 200 mm, broşat. Pagini: 304. Color. Preţ = 60 lei
ISBN 978-606-9686-40-978(498):929(047.53)
Cititorii din provincie se pot adresa la: radu.lupascu@gmail.com
DESPRE Urban Blues Fest #3
A treia ediţie Urban Blues Fest #3 va avea loc între 31 martie şi 2 aprilie, în The Pub Universităţii şi va reuni artişti din lumea bluesului mioritic, dar şi invitaţi de seamă din Serbia, Austria şi Statele Unite. Cap de afiş vor fi: AXiS, MARIUS DOBRA BLUES BAND şi BLUESCOR.
Program vineri 31 martie:
Watzzy's Solo Guitar Madness/#singurcuc
Bluesette Duo - Alex Tomaselli şi Ralù Stoica
AXIS (Ro/Serbia)
Program sâmbătă 1 aprilie:
Dusty Ride
Dr. Feel Blues
Marius Dobra Band (Austria)
Program duminică 2 aprilie
Fiare Vechi
Laura And The Blue Workers
Bluescore (USA/RO)
În completarea regalului urban de 3 zile, UBF #3 este întregit de o serie de evenimente ce vor oferi publicului o experienţă de festival completă: incintele The Pub Universităţii vor găzdui două expoziţii foto, un târg de vinyluri, dar şi inedite lansări de carte, precum şi o lansare de album.
Parteneri: the-pub.ro, greenties.ro, AmBilet – Bilete online, nordikgroup.ro, Oana Gîtej, radioromaniacultural.ro, clasicradio.ro, contacteculturale.ro, artasunetelor.ro, zilesinopti.ro.
Organizator: Asociaţia Green Ties
Event manager: Radu Lupaşcu