Pâine sau biocombusibili? Cum reducem poluarea fără să sacrificăm hrana a zeci de milioane de oameni

Momentul în care pe străzile Europei vor circula doar mașini electrice s-ar putea să vină mai târziu decât credeam. Deja se caută alternative.

Spre exemplu, sunt state cu mare putere în industria producătoare de mașini care – deși își asumă obiective ambițioase de decarbonizare – vor permite producția de autoturisme noi cu motoare cu combustie internă și după anul 2035. Dar cu o condiție: să utilizeze combustibili ecologici.

Ce sunt acești combustibili și de ce producția lor pentru uz la scară continentală ridică probleme - cel puțin pentru moment - aflați din analiză de mai jos, semnată de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), prof. Dumitru Chisăliță.

Germania: motoare cu combustie internă și după 2035

Germania a ajuns la un acord cu Comisia Europeană privind comercializarea mașinilor noi cu motoare pe combustie și după 2035, dacă acestea folosesc combustibili ecologici. Această măsură, conform unui studiu al Asociației Energia Inteligentă (AEI), va aduce creșteri ale prețurilor mașinilor.

”Războiul” auto a ajuns la final: UE cedează presiunilor Germaniei, cu o singură condiție

Unul dintre cei mai vizați ecocombustibili sunt biocombustibilii, pentru obținerea cărora astăzi se folosesc terenurile agricole. Situația reprezintă un pericol real asupra securității alimentare, conform unei analize AEI.

Ce sunt biocombustibilii și în ce cantități îi folosim?

Începând cu anul 2018 s-au introdus în toate statele Uniunii Europene - pentru ca șoferii să înțeleagă ușor ce tip de carburant este compatibil cu mașinile lor indiferent în ce țară alimentează - codurile E5, E10, B7 sau B10. Acestea simbolizează cantitatea de biocombustibili din carburant.

Mai exact, E provine de la bioetanol, B de la biodiesel, iar numărul din dreptul fiecărei litere simbolizează cantitatea procentuală de biocarburant din compoziția carburantului. Practic, E5 înseamnă că benzina cu care alimentezi are în compoziție și 5% bioetanol. 

Totuși, utilizarea biocombustibililor în compoziția carburanților este reglementată încă din anul 2009, atunci când Uniunea Europeană a lansat Directiva pentru Energie Regenerabilă.

Scopul final al acestei directive a fost să permită o reducere a emisiilor de dioxid de carbon în timpul utilizării mașinilor cu motoare termice, în contextul în care la vremea respectivă mașinile electrice erau la fel de frecvente precum sunt astăzi călătoriile turistice în spațiu. 

Conform Transport & Environment, în Europa:

• bioetanolul folosit în compoziția benzinei provine în special de la culturi agricole precum porumb (49%), grâu (21%) și sfeclă de zahăr (19%). Nivelul de biocombustibil în benzină e de circa 6,8%.
• biodieselul provine în special de la culturi agricole precum ulei de rapiță (36%), ulei de palmier (30%) și ulei de soia (14%). Nivelul de biodiesel în motorină e de circa 8,1%.

Combustibilii durabili pentru transporturi pot juca un rol esențial în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în toate sectoarele de transport.

În prezent, sectorul aviației și cel maritim se bazează aproape exclusiv pe combustibili fosili.

Regulamentul privind asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru un transport aerian durabil (cunoscut și drept inițiativa ReFuelEU în domeniul aviației) și regulamentul privind utilizarea combustibililor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon în transportul maritim (FuelEU în domeniul maritim) vizează creșterea gradului de utilizare a combustibililor durabili de către aeronave și nave pentru a-și reduce amprenta de mediu.

În tabelul de mai jos puteți vedea cum este proiectată această creștere a cantităților de biocombustibili care trebuie să fie folosiți în transporturi, raportat la consumul total anual:

„Fură” biocombustibilii pâinea a milioane de oameni?

Întrucât provin din diverse culturi agricole, biocombustibilii au început să fie criticați că „fură pâinea de la gură”, la propriu, pentru milioane de oameni.

Astăzi, pentru necesarul de biocombustibil al Europei se folosesc cca. 8 milioane de hectare de teren pentru cultivarea plantelor din care se produce bioetanol și cca 34 de milioane de hectare pentru cultivarea plantelor pentru producerea de biodiesel.

Cele 42 de milioane de hectare de teren folosit pentru a produce biocombustibil ar putea asigura hrana pentru 10 milioane de oameni (considerând că pentru a hrăni 4 oameni este nevoie de cultivarea unui hectar de teren).

În situația în care în anul 2050 s-ar obține întreaga cantitate de biocombustibil exclusiv din plante, ar fi necesare cca. 154 de milioane de hectare, care ar putea asigura hrana pentru cca. 38 milioane de oameni.

În România nu se produce bioetanol, întreaga cantitate necesară aditivării benzinei fiind importată. România produce însă aproape toată cantitatea de biodiesel.

Tocmai pentru a nu se ajunge în situația de a sacrifica hrana în favoarea producției de biocombustibili, Fit for 55 vine și instituie obligația de a reduce drastic cantitatea de biocombustibili obținuți din plante cultivate și orientarea către biocombustibili obținuți din ulei alimentar uzat, deșeuri etc.

În fapt, există trei generații de biocombustibili.

• Biocombustibili de prima generație – 1 G. Aceștia sunt biocombustibilii care își au originea în culturile agricole care sunt folosite pentru obținerea produselor alimentare destinate consumului uman. Aceste sisteme de producție sunt cele mai simple și mai ieftine, deoarece sunt folosite rămășițele producției de alimente. Cu toate acestea, sistemele au unele limitări care pot pune în pericol aprovizionarea cu alimente și biodiversitatea prin reducerea speciilor de plantații din ecosisteme. Cantitatea de biocombustibili din prima generație se va reduce simțitor în următorii ani, iar pe terenuri se vor folosi din nou pentru culturi destinate oamenilor și animalelor.

• Biocombustibili din a doua generație - 2 G. Acești biocombustibili se obțin din biomasa produsă în mediul forestier. Aceste materiale sunt lignocelulozice și naturale, lemnoase sau fibroase. Sunt biocombustibili a căror utilizare continuă să reducă emisiile de CO2 în atmosferă, dar sunt mai scumpi și mai complicat de produs decât prima generație.

• Biocombustibili de a treia generație – 3 G. Acești biocombustibili provin din biomasă care nu este destinată consumului uman sau din deșeuri. În această categorie includem micro algele. Tehnicile de biologie moleculară sunt utilizate în producția acestor biocombustibili. Iar micro algele pot fi chiar generate pentru producția ulterioară de biocombustibil.

Dumitru Chisăliță este consultant senior în domeniul gazelor și al energiei și președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), expert tehnic și consultant în domeniul petrolului și gazelor naturale, cu certificări acordate de Asociația Experților Europeni Agreați care are sediul la Paris și de către Ministerul Justiției din România. Are o experientă de peste 10 ani în poziții de management în cadrul unor companii din sectorul gazelor naturale și a fost consilier pentru doi foști miniștri responsabili de sectorul energetic, având o activitate profesională și academică de peste 22 de ani.