”Războiul” auto a ajuns la final: UE cedează presiunilor Germaniei, cu o singură condiție

”Războiul” auto a ajuns la final: UE cedează presiunilor Germaniei, cu o singură condiție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul german a ajuns la un acord cu Comisia Europeană în disputa cu privire la interzicerea vânzării de noi autoturisme echipate cu motoare cu ardere internă, au anunţat sâmbătă oficiali din ambele părţi.

Disputa dintre oficialii de la Berlin şi cei de la Bruxelles avea drept miză posibilitatea constructorilor auto de a produce autoturisme care să utilizeze aşa-numiţii combustibili ecologici şi după 2035, transmite DPA.

„Am ajuns la un acord cu Germania cu privire la utilizarea viitoare a combustibililor ecologici în autoturisme”, a scris vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe contul său de Twitter.

ADVERTISING

Vehiculele echipate cu motoare pe combustie vor putea fi înmatriculate şi după 2035, dacă utilizează exclusiv carburanţi neutri din punct de vedere a emisiilor de CO2”, a precizat şi ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.

Uniunea Europeană va încerca acum să adopte în cel mai scurt timp posibil reglementările cu privire la standardele de CO2 ale automobilelor, iar Executivul comunitar va veni cu paşii legali necesari pentru o prevedere care permite clasificarea autoturismelor care utilizează combustibili ecologici drept neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.

ADVERTISING

Context

După luni de negocieri, Parlamentul European, Executivul comunitar şi statele membre UE au convenit anul trecut ca termen limită anul 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon. Aceste reglementări vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035.

Dar, luna trecută, principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă pe pauză, după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă. Berlinul a dorit ca vânzările de maşini noi cu motoare pe combustie să fie permise şi după 2035, dacă utilizează combustibili sintetici. 

ADVERTISING

Astfel, va fi nevoie nevoie de crearea unui nou tip de categorie de vehicule în Uniunea Europeană, pentru maşinile care pot funcţiona numai cu combustibili neutri în privinţa emisiilor de carbon.

Aceste vehicule ar trebui să utilizeze o tehnologie care le-ar împiedica să funcţioneze dacă sunt folosiţi alţi combustibili.

Acest lucru ar putea oferi producătorilor de maşini o cale de a continua să vândă vehicule cu motoare cu combustie şi după 2035, data la care o lege planificată a UE va interzice vânzarea de maşini noi care emit CO2.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇