Cristiano Ronaldo reacționează după ce a stabilit o nouă bornă istorică

Cristiano Ronaldo reacționează după ce a stabilit o nouă bornă istorică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atacantul Cristiano Ronaldo a declarat, vineri, că este ”mândru” după noul record stabilit joi în meciul dintre echipele Portugaliei şi Liechstenstein (4-0), în urma căruia a devenit jucătorul cu cele mai multe selecţii la o echipă naţională masculină de fotbal (197), informează agenţia EFE.

Într-o postare pe contul său de Instagram, Cristiano a relatat „senzaţiile bune” pe care le-a trăit în cursul meciului în care, pe lângă record, a semnat şi o dublă la victoria Portugaliei.

"Mândru că sunt cel mai selecţionat jucător", a scris fotbalistul lusitan în postarea sa, care a adunat 8 milioane de aprecieri.

ADVERTISING

"Am avut senzaţii bune să joc din nou pentru echipa naţională, să înscriu pe un stadion care îmi este atât de drag", a mai spus Ronaldo.

Atacantul în vârstă de 38 de ani, care a joacă acum la clubul saudit Al-Nassr, a fost titular în prima partidă a lusitanilor din campania de calificare la Campionatul European care va avea loc în Germania, depăşindu-l cu această ocazie pe kuweitianul Bader Al-Mutawa (196) cu care a împărţit până acum recordul de selecţii.

Cristiano Ronaldo a reuşit o dublă în meciul cu Liechtenstein şi a ajuns la un total de 120 de goluri înscrise în tricoul Seleccao, îmbunătăţindu-şi astfel recordul mondial de goluri înscrise pentru echipa naţională. El deţine acum două dintre cele mai impresionante recorduri din fotbalul internaţional masculin.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!