Fosta mare tenismenă Martina Navratilova a anunțat că a reușit să învingă din nou cancerul.
Navratilova a fost diagnosticată din nou la finalul anului trecut, dar spune că tratamentul a dat roade.
"Din câte știu, nu mai am cancer. Am fost într-o panică totală timp de trei zile după ce am aflat diagnosticul, mă temeam că s-ar putea să nu mai prind Crăciunul următor. Mi-a venit în minte lista cu toate lucrurile pe care mi-am dorit să le fac. Știu că poate suna superficial, dar am zis 'ce mașină nemaipomenită vreau să conduc dacă mai trăiesc un an?'", a spus Martina Navratilova, conform The Guardian.
La începutul lui 2023, Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la două organe.
Fosta mare tenismenă a efectuat o serie de analize în luna noiembrie, după ce i s-a descoperit un limfom în gât, care s-a inflamat.
Acesta s-a dovedit a fi cancerigen, însă în momentul unor alte investigații a aflat că e diagnosticată și cu cancer la sân.
Martina Navratilova a mai fost diagnosticată cu cancer și în 2010, dar tratamentul a dat roade și s-a vindecat după jumătate de an.