Mogulul american Rupert Murdoch, în vârstă de 92 de ani, s-a logodit pentru a cincea oară, a confirmat luni purtătorul de cuvânt al acestuia.
Noua aleasă este Ann Lesley Smith, un fost capelan al poliției din San Francisco. Murdoch a divorțat anul trecut de actrița și modelul Jerry Hall, scrie Reuters.
Murdoch și Smith, în vârstă de 66 de ani, s-au întâlnit pentru prima dată în septembrie la podgoria sa de vin din Bel Air, California.
Smith este văduvă, iar fostul ei soț a fost Chester Smith, un cântăreț country, director de radio și TV.
Pe 17 martie, la New York, Murdoch i-a oferit lui Smith un inel de logodnă cu diamant și au anunțat că se vor căsători la sfârșitul verii.
"Am fost foarte nervos. Imi era frică să mă îndrăgostesc, dar știam că asta va fi ultima. Ar face bine să fie. Sunt fericit”, le-a spus Murdoch celor de la NY Post.
Mariajul lui Murdoch este puțin probabil să schimbe structura de proprietate a afacerilor în care deține participații, inclusiv Fox Corp (FOXA.O), compania-mamă a Fox News Channel și News Corp.
Murdoch controlează News Corp și Fox Corp printr-o companie din Reno, Nevada.