Leo Strizu vorbește despre tensiunile de la FCSB: Băi, tu ce cauți în cantonament? Du-te acasă!

Leo Strizu vorbește despre tensiunile de la FCSB: Băi, tu ce cauți în cantonament? Du-te acasă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Leo Strizu (55 de ani), antrenorul care și-a dat demisia de la FCSB, a vorbit detaliat despre problemele pe care le-a avut la echipă.

Strizu a fost adus la echipa mare a FCSB, după ce a fost antrenorul FCSB 2, pentru a-i fi paravan lui Mihai Pintilii, antrenorul de facto al echipei „roș-albastre”. Tehnicianul l-a arătat cu degetul pe Mihai Stoica și a dezvăluit un mesaj pe care i l-a dat managerul general al FCSB.

În plus, fostul antrenor din acte al FCSB a spus că Mihai Stoica s-a schimbat foarte mult față de prima perioadă în care a lucrat cu Leo Strizu.

ADVERTISING

Mihai Stoica a fost numit "dictator" de Leo Strizu. "Acum doi ani, un an și jumătate, mă duc la un meci. Juca Steaua (n.r. FCSB) în preliminariile Europa League sau ceva de genul. Întâmplător, m-am întâlnit cu Vali și, față în față cu mine, Mihai Stoica. Reacție frumoasă din partea lui, m-a luat în brațe, eu am fost mai rezervat. După meci, Mihai mi-a spus că ar fi bine să terminăm și m-a întrebat dacă vreau să vin la club, la echipa a doua.

El, într-adevăr, l-a convins pe Gigi să vin. Gigi m-a întrebat dacă m-am schimbat și mi-a zis să nu mai înjur jucătorii. Totul a decurs foarte normal, până când, peste capul lui MM, Gigi m-a pus antrenor. S-a luat decizia asta după ce a plecat Dică. Eu am venit la echipa mare cu contribuția mea infimă.

ADVERTISING

MM-ul n-avea nevoie, în ceea ce impune la ora actuală și cum vrea să conducă cazemata din Berceni, de Strizu. Nu există nicio consultare, există ce vrea Gigi. Eu am cunoscut președinți de cluburi, Mitică, Romică, Jean Pădureanu.

Atât timp când au fost Gigi și Teia, nu regret că m-am dus antrenor, dar trebuie să analizăm foarte clar ce a fost.

Am făcut greșeli, de când m-au instalat. Și la flash, și la… Singurul care a venit să mă prezinte în fața jucătorilor a fost Pintilii. Mie mi s-a părut anormal. Dacă MM era cel care răspunde de ce se întâmplă, mi se părea normal să vină el. M-am întâlnit întâmplător cu el prin bază și i-am spus să vină și el.

ADVERTISING

A venit primul meci, la Botoșani. M-am dus la Botoșani, primul meci din campionat, totul a fost bine, m-am fâstâcit pe la conferință, am vorbit prostii. După care, am venit acasă, m-am uitat în oglindă, mi-am dat două palme și am zis că la următoarea conferință le zic oamenilor pe bune ce sunt eu aici.

Am intrat în conferința următoare și am zis că Pinti e 100% antrenorul echipei, el decide. Trebuie să fii prea prost să nu-ți dai seama că nu e MM-ul ăla care era", a spus Leo Strizu, conform Fanatik.

Leo Strizu a dezvăluit și mesajul prin care Mihai Stoica i-a transmis să vină doar la conferințe și la meciurile oficiale.

"Apoi, la o săptămână, am rămas cu Pinti, intra echipa în cantonament, să mai discutăm. Eu nu mă cunoșteam cu Pinti, dar am discutat. Dimineața am avut conferință. Am spus că noi suntem simpli executanți.

După, am primit mesaj pe telefon: 'Băi, tu ce cauți în cantonament. Fă-ți bagajul și du-te acasă liniștit', de la Mihai Stoica. I-am zis hai să vorbim și l-am întrebat ce trebuie să fac.

A zis 'Nimic! Doar te duci la conferință și vii la meciurile oficiale'. De atunci, eu mi-am dat seama că e groasă. Mi-am dat seama că ce vrea să facă MM la Steaua (n.r. FCSB) e un fel de Fane Spoitoru în pușcărie. Poate m-am dus prea departe, dar e o dictatură. Niciun antrenor nu poate să-l controleze pe MM Stoica. Eu știam că nu plec în cantonament și punct”, a povestit Leo Strizu la Fanatik.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!