Peste 100 de anchete cu pagube de 2 miliarde de euro - bilanțul lui Kovesi în dosarele EPPO care vizează România

Peste 100 de anchete cu pagube de 2 miliarde de euro - bilanțul lui Kovesi în dosarele EPPO care vizează România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

121 de cazuri deschise anul trecut de Biroul Procurorului Public European (EPPO, Parchetul European) au vizat România.

Valoarea pagubelor implicate este de 508,4 milioane de euro, indică raportul anual al instituţiei difuzat miercuri.

Documentul arată că la 31 decembrie 2022 în România erau active 124 de anchete EPPO. Valoarea pagubelor rezultate din aceste cazuri se ridică la 2 miliarde de euro.

Unul dintre cazurile care fac obiectul investigaţiilor active se referă la fraude cu TVA, valoarea pagubelor fiind de 3 milioane de euro.

ADVERTISING

Potrivit aceluiaşi raport, România participa, la finalul anului trecut, la zece anchete active privind fraude transfrontaliere.

În cursul 2022, în România au fost puse sub acuzare persoane implicate în cinci cazuri anchetate de EPPO, iar judecătorii români au dat condamnări într-un astfel de caz. De asemenea, ei au decis îngheţarea a 10,1 milioane de euro în timpul investigaţiilor EPPO.

Tot anul trecut s-au înregistrat 303 plângeri sau rapoarte privind cazuri EPPO care au vizat România, dintre care nouă au venit de la instituţii sau agenţii ale UE, 274 de la autorităţi naţionale şi 20 de la părţi private.

ADVERTISING

Dintre cazurile EPPO active anul trecut în România, 66 s-au referit la cheltuieli pentru achiziţii, şase la fraude cu venituri non-TVA, unul la fraude cu venituri din TVA, 12 la corupţie şi două la spălare de bani.

Dintre cazurile EPPO active de fraude legate de România, cele mai multe, 39, se referă la programe de dezvoltare regională şi urbană. Urmează:

  • 24 la programe agricole şi de dezvoltare rurală,
  • 14 la programe de ocuparea forţei de muncă, incluziune socială şi coeziune,
  • 3 la programe maritime şi pescuit, 3 la programe industriale şi IMM-uri,
  • 3 la programe de mobilitate şi transport,
  • 2 la programe de educaţie,
  • 2 la programe de cercetare,
  • 2 la programe privind azilul şi migraţia.
ADVERTISING

În total, Biroul Procurorului Public European (EPPO, Parchetul European) avea la finalul anului trecut 1.117 de investigaţii active, valoarea pagubelor implicate fiind de 14,1 miliarde de euro.

''La un an şi jumătate de la debutul activităţilor noastre, potenţialul EPPO nu poate fi ignorat. În 2022, am demonstrat că EPPO are o capacitate fără precedent de a identifica şi urmări fluxurile financiare volatile şi aranjamentele juridice netransparente. (…) Suntem pe drumul corect, dar trebuie să facem mai mult. EPPO este departe de a-şi fi atins potenţialul deplin.

Dacă vrem ca EPPO să schimbe lucrurile durabil, avem nevoie de ajustări juridice şi organizaţionale. Acestea includ revizuirea regulamentului EPPO şi desemnarea pentru cazurile EPPO a unor anchetatori specializaţi pentru fraude financiare în toate statele membre paerticipante'', a declarat procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇