Bilanţul deceselor după cutremurele din 6 februarie a ajuns noaptea trecută la 44.128 în Turcia, ceea ce înseamnă că numărul deceselor din Turcia şi Siria este acum de peste 50.000.
Turcia a arestat 184 de persoane suspectate că sunt responsabile de prăbuşirea clădirilor la cutremurele din această lună, iar ancheta a fost extinsă, a anunţat sâmbătă un ministru, potrivit Reuters.
S-au prăbuşit sau au suferit daune grave peste 160.000 de clădiri în care se aflau 520.000 de apartamente.
Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdag, a declarat că au fost anchetate peste 600 de persoane în legătură cu clădirile prăbuşite. Printre cei arestaţi se numără 79 de persoane responsabile de lucrările de construcţie, 74 de persoane care poartă responsabilitatea legală pentru clădiri, 13 proprietari şi 18 persoane care au făcut modificări la clădiri.
În provincia Gaziantep, a fost arestat primarul districtului Nurdagi în cadrul aceleiaşi anchete.
La aproape trei săptămâni de la dezastru, încă nu există un bilanţ final al deceselor după cutremure.
Un pompier care acţionează în Antakya spune că zilnic printre dărâmături se găsesc rămăşiţe umane. “Este foarte greu. Nu îi poţi spune unui om să îşi continue treaba dacă el scoate de acolo braţul unei persoane”, a explicat pompierul.
Aproape două milioane de oameni care au rămas fără locuinţe stau în corturi, în case-container şi în alte adăposturi amenajate pentru găzduirea sinistraţilor.
În zonele afectate au fost instalate peste 335.000 de corturi şi în 130 de locuri s-au constrit tabere cu case-container.