Starul argentinian Lionel Messi „are uşile deschise” la FC Barcelona, iar revenirea sa pe Camp Nou depinde doar de el, a declarat antrenorul echipei spaniole de fotbal, Xavi Hernandez, citat de agenţia EFE.
„Aceasta este casa sa şi are uşile deschise. Nu există nicio îndoială. El este un prieten, suntem în contact permanent. Multe vor depinde de el, de ce vrea să să facă în viitorul său, de ce vrea clubul să facă, de asemenea”, a spus Xavi în cursul unei conferinţe de presă, înaintea meciului de joi seară cu Manchester United din Europa League.
Întrebat dacă Messi s-ar încadra în actuala echipă a Barcei, antrenorul grupării blaugrana a fost foarte categoric: "Este cel mai bun din lume şi din istorie, s-ar încadra mereu".
Xavi a apărut miercuri în faţa presei pentru a analiza duelul cu Manchester United, din manşa secundă a play-off-ului pentru optimile de finală din Europa League.
Tehnicianul catalan a exclus însă o întâlnire cu compatriotul său Pep Guardiola, actualul antrenor al echipei Manchester City, sub comanda căruia a lucrat la FC Barcelona, din cauza agendelor ambelor echipe.
"Astăzi are un joc foarte important, poate ne vom vedea mâine seară... Suntem în contact permanent, dar întâlnirea va trebui să fie în altă zi", a explicat Xavi.
Pep Guardiola a condus-o Manchester City miercuri în partida cu RB Leipzig (1-1), din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, în timp ce FC Barcelona se va întoarce în capitala Cataloniei joi seară, imediat după duelul cu Manchester United.