Messi pleacă de la PSG și negociază revenirea la Barcelona - presă

Messi pleacă de la PSG și negociază revenirea la Barcelona - presă

Leo Messi (35 de ani) nu-și va mai prelungi contractul cu PSG, scadent în vara lui 2023, iar starul argentinian e cu gândul la o revenire la Barcelona, clubul care l-a format.

PSG îl pierde pe Messi, fotbalist pe care l-a adus gratis de la Barcelona în vara lui 2021, când catalanii nu i-au mai putut prelungi contractul. Starul argentinian a devenit campion mondial în 2022, în Qatar, iar de atunci se gândește tot mai serios să se întoarcă la Barcelona.

Potrivit jurnalistului spaniol Gerard Romero, "discuțiile pentru revenirea lui Messi la Barcelona au început".

ADVERTISING

Messi a plecat pe ușa din dos de la Barcelona. Deși își dorea să semneze prelungirea contractului cu catalanii, clubul nu i-a putut înregistra noua înțelegere din cauza problemelor financiare în care se afla la momentul respectiv. Și acum, din punct de vedere financiar, șansele ca Messi să revină sunt mici, dar există.

Ca să revină la Barcelona, Messi va trebui să accepte o reducere a salariului, mai scrie Gerard Moreno, care mai anunță faptul că, dacă Messi va reveni, atunci Busquets și Jordi Alba vor mai rămâne un sezon la Barcelona. Xavi și Leo Messi țin constant legătura pentru revenirea starului argentinian.

ADVERTISING

De partea administrativă se ocupă Joan Laporta, care a discutat deja personal cu Jorge Messi, tatăl fotbalistului campion mondial.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!